Despre așa-zisul refuz de conexiune

redactia timpul
Redactia Timpul

Există o serie de oameni pe care întrebându-i de ce nu folosesc Facebook-ul pentru a se promova aproape sar în sus! Ce, eu? Nuuu eu nu intru pe Facebook, mie-mi displace asta ceva teribil! Ce să caut eu printre scursurile alea, numai țațe și agramați, oameni care n-au ce face toată ziua și stau numai pe telefon… Bine, zic eu, dar puteți obține niște clienți de acolo, ce contează de unde vin dacă vă aduc niște bani? Păi, nu!? Pentru asta muncim toți, pentru bani, nu pentru memoria lui Nicolae Labiș…

Alții mă întreabă dar de ce stau atâta vreme pe Facebook? Mor să-mi dea lumea like-uri? Pentru asta trăiesc, sunt în căutare perpetuă de aplaudaci? Dar ce, nu pot trăi fără admiratori, se miră ei!? Și înțeleg că mă disprețuiesc.

Micii molieri

Cei din prima categorie mi se par așa, un fel de snobi, un fel de intelectuali care se cred răzvrătiți. Personaje care dau senzația că nu acceptă lumea în care trăiesc și au impresia că aceasta se va schimba și le va face pe plac. Că ei sunt Soarele pentru Pământ! Așteptând asta însă, să se facă lumea așa cum vor ei,  vor muri de foame.

Refuzând Facebook-ul, ei dau dovadă de un elitism din acela care mie mi se pare absolut fals. Spun asta pentru că, în sfârșit, realizând că social media este o sursă importantă de promovare cedează și-mi zic așa, sfârșiți ca după o luptă teribilă cu sinele lor: Bine, fie, dar pune-i să mă sune la telefon, că eu nu intru pe Facebook. N-am ce să caut acolo. Să mă sune la telefon și stabilim vedem, le zic ce și cum…

Deci… nu sunt atât de puri! Cedează când e vorba de bani. Dar fac ca și personajele lui Moliere, o palmă și-o pun peste ochi iar pe cealaltă o întind căuș… acolo să-i pui banii! Și altă viziune, dacă vă amintiți pe Louis de Funes jucând personajul din Avarul, el nu putea să țină palma corect ci doar ca un fel de greblă cu care adună mereu, mereu. Doar că zâmbind și uitându-se în altă parte…

Așa sunt o parte din cei care „refuză” să intre Facebook dar vor bani de acolo! Molieri veritabili…

Disprețuitorii de profesie

Ceilalți, care mă hulesc că-mi pierd vremea în social media sunt și ei niște prefăcuți. Adică, zău așa, de unde știu ei cât timp stau eu pe Facebook? De unde știu ei ce fac!? Mă mir… Oare nu cumva pentru că și ei intră, stau și mă urmăresc. Se uită să vadă cu cine vorbesc, ce comentez. Dar ei urăsc facebookul! Ei nu postează, nu comentează, doar privesc de sus, așa, ca niște luceferi la lumea noastră…

Că Facebook-ul este nociv, este o boală, crează dependență, deformează personalități! Da, mă gândesc eu, au dreptate. Este ca și cum ai ține un topor în mână, zicea Cristian China-Birta unul din mahării din social media de la noi. Dar când devine acest topor periculos? Când mâna care-l ține vrea să lovească, adică vrea să facă rău, zicea tipul ăsta. (Nu-l pomenesc pentru că mi-e simpatic, dar mi s-a părut deșteaptă chestia asta! Mai spun și alții lucruri frumoase, nu doar eu!… )

În fine, revenind la cei care mă studiază ce fac, dar au grijă să mă ia peste picior că pierd vremea pe FB, ce-i interesează pe ei? Știu că ei fac parte din rasa asta specială care cred că munca înseamnă doar să mergi la fabrică sau la un birou de funcționar la stat. Nicidecum să scrii prostii și să pui poze cu tot ce faci!

Știu foarte bine că orice aș face mă vor disprețui mereu…

PS: La prima categorie nu le-am dat numele, ei detestă Facebook-ul, de ce să zică cineva ceva de ei și să nu poată răspunde!? Nici acestora, ultimii, cei care mă desconsideră, nici lor nu le dau numele. Ei refuză de a se conecta, așa că trebuie să-i protejez, nu!?

Mai află și cum am devenit neomarxist…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*