Când scoți o știre de la naftalină, de baremi de-ar fi fost știre de băgat în ziare, înseamnă că ești deștept! Foc! Însemnă că știi ceva ce noi nu știm, că noi suntem tâmpiți și nu citim presa, sau nu pricepem chiar dacă vedem sub nasul nostru. Mă rog, e vorba de un blog, dar măcar așa, de dragul discuției, hai să-i zicem ziar!
Deci, un text nemaipomenit ne este readus în atenție și plantat pe FaceBook, acum, când țara fierbe și când păsările călătoare au plecat deja cu primele vânturi. Este vorba de o fantastică odă scrisă de… cineva și care nu este altceva decât o spălare a fundului lui Frunzăverde.
Și cine-i spală fundul? Păi… încă de la început, mai mulți, dar eu mă refer la baia de prin 2012 când Sorin a plecat de la PDL și s-a dus la PNL și ne-a lăsat pe toți cu gura căscată!…
Ziceam de baie, da… Și se (re)descoperă acel text carevasăzică, nemiapomenit, trăsnet, fantastic, ce mai, o capodoperă a ziarelor din România, nu doar din Timișoara sau București sau Calafat, o ca-po-do-pe-ră! Îl spală pe Frunzăverde de numa-numa și-i dă cu mizerie pe față lui Băsescu. Adică unul are onoare și altul nu! Zice așa, ziaristul: „onorabilul domn Frunzăverde!“ Mă rog, nu comentez.
Acel articol mai conține câteva rânduri din care nu mă pot abține să nu extrag: „importanța unui om politic se măsoara prin avengura teritorială și, chiar mai important, prin avengura sa pe plan internațional. Iar Frunzăverde a fost singurul om din PDL care putea deschide ușile discrete ale puterilor europene. Iar când spun <<discrete>> nu este o metaforă. Ci o realitate. Cine știe despre ce e vorba a înțeles din prima…”
Da, nene, am înțeles din prima! Te refereai probabil la faptul că S.F. Și-a luat ca nevastă o fată de diplomat… Și la faptul că S.F. n-a intrat în viața politică așa… în fundul gol! El era fiu de secretar de partid, că atât lucru mai țin și eu minte… Deci, nene, am înțeles! Din prima…
Bun, și-acum cine scoate știri vechi din ziare? Fiiiinuuu! Adică un deputat de Caraș, Rusu Valentin, ăla care a fost la drumuri și poduri Caraș Severin, la „dîjdîp” cum ziceam noi…
Daaar de ceeee? (Măcar filmul „Cel mai iubit dintre pământeni l-ați văzut?” Nu întreb de carte. Era acolo un torționar care punea întrebările cam așa: de ce are ciooocaaanuuu coaaadăăăăă?)
Bun, nu știți. Nici eu.
Dar, mă gândesc, e tot o spălare! Pe cur, pe talpă, pe tot…
Și cine-l spală? Tout le monde, vorba neamțului…
Bine, bine, dar de ce acum? Sau, de ce și acum? Sau, de ce abia acum? Sau, sper că nu doar acum? Sau mă gândesc că și până acum și de acum înainte…
Hai să nu ne mai jucăm. Ideea ar trebui să fie simplă. Omagiul acesta prelungit se vrea a fi o mențiere trează a atenției, o vorbă bună transmisă acolo unde trebuie. Noi suntem nemuritori, vorba dacilor! Și să ne țină minte toți. Că, ați văzut, scrie-n ziare, onorabilul domn Frunzăverde…
Iar acum, încolțiți de peste tot de vardiști, onorabilul și doamna lui au nevoie de ajutor: de oriunde, oricât și oricum! Dau și eu o mână…