Cum aflu eu multe informații, păi chiar dacă nu vreau vin ele la mine, s-a întâmplat să mi se fluiere pe la ureche despre cea mai nouă luptă a lui Sorin Frunzăverde, respectiv una cu cei de jos, ăia mici și neputincioși, care doar cu gura se pot revolta, care doar să spună ce îi frige la buzunar și la obraz pot să facă. Ei nu sunt capabili să treacă de la un partid la altul, și nu oricum, ci un fel de transfer funcție pe funcție, așa că dau din gură! Păi, ce le-a mai rămas? Datul din gură!…
A fost o perioadă când eram un naiv incurabil, puneam botul aproape la orice, de exemplu atunci când m-am angajat muncitor la combinat în Reșița. Mă prostisem. Abandonasem un loc de muncă destul de călduț ca să iau viața în piept, să încep de jos, să-mi fac meseria învățând de la nivelul unui muncitor de rând. Îmi ziceam că voi fi remarcat și cineva va observa munca mea, va afla că de fapt am și eu studii în metalurgie, că voi promova pe meritele mele și tot felul de rahaturi din astea. Voi detalia despre astea altă dată, acum vreau să povestesc despre Sorin Frunzăverde, despre cum l-am cunoscut atunci, când locuiam în Reșița, într-o perioadă când viața mea era asaltată de minciună și propagandă, atacuri care au lăsat urme, de care m-am scăpat cu greu dar definitiv și numai după câțiva ani…
Așadar, eram muncitor la laminoare. N-a durat mult chestia asta, doar vreo două-trei luni că m-am săturat urgent, cred că era pe la sfârșitul unei ierni. În fiecare dimineață îl vedeam pe Sorin Frunzăverde cum străbate hala, îmbrăcat cu o pufoaică și cu o căciulă de blană. Vă spun drept că mi se părea un bărbat mare, și-așa era destul de înalt, destul cât să nu treacă nici avioanele pe deasupra lui și-l invidiam grozav, era și un tip arătos, mamă ce ciudă mi-era pe asta. Păi cum să nu simt așa, căci îmi ziceam uite, omul ăsta nici n-a terminat stagiatura și este deja șef! Mamă ce om deștept o fi, ce capabil! Iar eu sunt un prost, că abia am găsit un loc de laminorist și pentru ăsta m-am scremut de mi-au ieșit ochii…
E drept că la un moment dat mi-a întins o mână de ajutor și Frunzăverde m-a făcut dispecerul lui, dar spun drept că nu mi-a plăcut și am șters-o, de fapt nici nu știu ce drac de muncă mi-o fi plăcut mie în viața asta, că de la toate am fugit! Poate dacă știam că se face baron mai răbdam și eu o vreme pe lângă Sorin. În fine…
Peste câțiva ani mi s-a lămurit mie ascensiunea inginerului metalurg Sorin Frunzăverde, cum stagiatura nu l-a împiedicat să devină deja șef, ori, după știința mea, cât erai stagiar nu aveai voie să ocupi funcții de conducere. Fostul meu șef era copil de secretar de partid la „Reșița Renk Reductoare”, una din puținele societăți mixte de pe vreamea ceaușistă, uzină făcută cu nemții din federală. Să ajungi să lucrezi acolo,la R.R.R. Era deja o chestie nemaipomenită, darmite să fii și secretar de partid! Ehe, ce știți voi!…
Șansa i-a surâs apoi inginerului Frunzăverde, căci s-a căsătorit cu o fată de diplomat, ceva secretar prin ambasada din Germania Democrată, dacă țin eu bine minte, care și ea, Doina, a promovat bine, dar nu e cazul acum. Păi da, obrazuri fine amândoi. Dar eu nu vreau să fac scandal și nici să bălăcăresc pe nimeni. Zic doar că, într-un fel, l-am admirat pe omul acesta pentru că a stat în PDL atâția ani de zile, mă durea pe mine-n cot de politică, dar apreciam crezul lui în comparație cu traseiștii care fugeau când încoace, când încolo. Și poc, se duce și el la PNL! Mie, deși nu sunt membru și n-am fost vreodată, nu mi-a plăcut figura asta!
După transferul lui Frunzăverde la liberali, m-a apucat un râs teribil. Râdeam mai ales de cei care au stat în proteste în fața Consiliului Județean, puneau poze pe facebook și strigau măgării împotriva pedeliștilor, vă aduceți aminte iarna lui 2012… Ei bine, și dintr-odată, ei se trezesc că omul împotriva căruia strigau a devenit șeful lor de partid, omul de la dreapta lui Crin! Parcă le văd mutrele, le văd nodurile din gât, dar îmi și pare rău de ei, niște fraieri…
Iar acum aud că Sorin se războiește cu un ziar, pentru că cititorii au postat comentarii neplăcute. Nu mai știu dacă se continuă procesul sau au căzut la pace… Mai mult, omul politic a găsit de cuviință să se ia și de un bloger din Oțelu Roșu, care nici el, a naibii coincidență, nu apreciază trădarea lui Frunzăverde. Mă gândesc că fostul ministru s-a trezit într-o dimineață și și-a fi zis, ce-i cu păduchii ăștia care mă fitilesc prin gazetele lor!? Ia să-i bag în tribunal!
Poate că juridic va câștiga și-i va beli pe răzvrătiții care-i strigă „trădător” și-i va afuma cu fum de ardei iute. Dar Sorin Frunzăverde știe că lumea, care nu mai e ca pe vremea de putere a tatălui său, când secretarii de partid erau mahării și becalii acelor timpuri, nu va privi ca o oaie la berbec așteptându-și rândul să intre sub coarnele-i binerotunjite…
