
Noi suntem perverși, adică electorii!
De fapt, prin propunerea ca-ntre băieți a deputatului PDL de Timiș, respectiv aceea de a organiza un concurs „Miss Parlament”, Alin Popoviciu se dezbracă în fața noastră, ca un miez de banană, și parcă ne-ar spune „ăsta sunt eu, de ce să nu recunoaștem că avem parlamentare frumoase, că se îmbracă bine, că sunt deștepte, și de ce nu, PDL-ul ar fi pe podium, hai să facem un concurs, să vedem care-i cea mai cea”! Are dreptate omul, în toate parlamentele din lume se fac concursuri de felul ăsta, de ce în România n-ar fi la fel!? Și de ce să nu recunoaștem că în fiecare bucățică din noi este un mic pervers, că ne-ar plăcea să ne biciuiască o femeie ca Madona sau Lady Gaga, că ne curg balele și-ntoarcem capul după câte o țâfnă ca Oana Zăvoranu. Sau femeile, să fie cinstite și să accepte că se uitau cu jind după Florin Piersic, bine, când era tânăr, nu ca-n zilele noastre când e ca salamul de Sibiu…
Și dacă vine Alin Popoviciu, și recunoaște cinstit că ar vrea să vadă fundul Robertei Anastase, de ce suntem niște ipocriți și nu acceptăm că și noi am vrea să i-l vedem? Păi cine-i ipocrit în cazul ăsta, noi sau deputatul PDL?
Dacă acum un an și ceva aș fi ieșit în fața Operei din Timișoara și aș fi strigat „Trăiască Elena Udrea”, s-ar fi găsit vreo zece inși gata să mă scalpeze, apoi să mă trântească pe spate ca pe Aristide al lui Rebreanu și să-mi facă felul acela. Niște nemernici, căci toți (dar absolut toți!) ar vrea să stea măcar un minut pe lângă doamna Udrea, să-i amușine Chanel-ul, darmite să fie și la masă cu ea, să soarbă o cafea și ca din întâmplare să-i atingă genunchii cu cioatele lor de sub coapse! Perverșii, nemernicii și ticăloșii, n-ar recunoaște în ruptul capului, dar ar da orice să-și pună buzele lipicioase pe gâtul Elenei Udrea!…
Eu sunt altfel, am spus și la serviciu că-mi place de blonda asta pedelistă, ca atare mi-au dezumflat o roată de la mașină, altă dată am spus că e femeie deșteaptă și mi-au pus vaselină pe portieră. Asta a fost în urmă cu un an, dar acum, scârbele naibii, n-ar mai face asta, e drept că nici eu n-o mai dau în sus și-n jos cu Elena Udrea, acum îmi place de deputata Cătălina Ștefănescu, fosta secretară a lui Dragnea, am auzit că se și-nsoară cu ea, dar nu cred în ruptul capului, nu merită baronul ăla așa o bucățică, și-apoi ce, am auzit că Dragnea are copii, e mai în vârstă cu ăhă… e ca un țap așadar, de ce naiba să-și lase muierea pentru Cătălina, că doar n-o fi din Luceafărul! Da-i bună bombița asta din Turnu Măgurele, vorba moldovenilor din Timișoara, faină rău de tot…
Cum ziceam, Cătălina e fată mai deșteaptă și mai frumoasă! Ea trece și de testul pixului de sub sâni. Adică, dacă nu știați, asta este un test de depresie, nu de depresiune că aia e altceva. Femeile care vor să intre-n boala tristeții stau în picioare, își dau sutienul jos și își bagă un pix sub sân (stângul sau dreptul nu contează, creion sau stilou e totuna), și dacă pixul nu cade pe podea atunci e nasol! Adică femeia are țâțele căzute și de aia țin pixul, adică fleica de piele stă lipită de coastă, dacă ostromentul cade atunci pieptul ei e-n regulă… Adică, dacă n-ați priceput, Elena Udrea ar cădea testul cu pixul și ar face depresie iar Cătălina ar trece, iar eu țin cu învingătorii.
Revenind la deputatul de Timiș Alin Popoviciu, tot nu pricep ce aveți cu el. Omul a fost sincer, iar prin dorințele lui nu se deosebește de niciunul dintre noi. Toți vrem câte ceva, toți avem vise erotice, dar prea puțini recunosc. De fapt, parlamentarii vor să se mai și distreze, iar acum că Jiji s-a dus, a rămas Alin și mai vreo trei sute. Oricum, noi avem o părere foarte proastă despre ei, că nu fac nimic, că ne fac de râs. Fals! Noi suntem la fel ca ei, nici noi nu facem nimic, nici noi nu muncim, și nouă tot la fel, ni se scurg ochii după gagici…
Eu, doar eu, mă deosebesc total! Uite, că de când am vrut să scriu textul ăsta, n-am avut timp deloc. Abia acum apuc, pînă în urmă cu zece minute am fost la lucru. Dar mâine e sâmbătă, adică astăzi e deja mâine, deci n-am să merg niciunde, decât poate voi scoate câinele-n oraș, și tare poftă mi s-a făcut să râd, că așa mă odihnesc eu. Și de cine naiba să râd, dacă nu de Alin Popoviciu?
Iar voi, sunteți niște perverși, nici măcar nu vă dați seama, darmite să recunoașteți… Saltimbancilor!