De fapt este vorba despre totalitarism, despre pericolul unei noi dictaturi. Poate o să vi se pară greoi, da, știu, pornește mai greu. Textul meu este scris pentru cei care sunt preocupați de libertate. De libertatea de expresie. Constat cu părere de rău că tot mai puțini sunt atenți la acest pericol, la răpirea libertății și întoarcerea sub dictatură. Și tot mai mulți cred că libertatea este permanentă. Nu este! Dacă nu ești atent o pierzi…
Am scris acest text înainte de conferința lui Stephane Courtois de la Timișoara. Apoi, influențat fiind de expunerea din Aula Magna, am combinat informațiile. Aș vrea însă, pentru început, să reiau o idee exprimată doar pe Facebook, respectiv aceea că „Noile totalitarisme în epoca post-adevărului” – denumirea conferinței, a fost dintr-un anumit punct de vedere un eșec. Asta pentru că tinerii plecau pe rupte, iar astfel mesajul nu a fost transmis în integralitatea lui.
De ce au plecat tinerii? S-ar putea să fie din cauză că aveau probleme în a asculta traducerea în căști, dacă nu este-n engleză nu ne place! (Era în franceză, o limbă care este deja mai puțin vorbită în România.) Sau poate din spirit de revoltă, căci nu le plăcea mesajul, ei fiind deja adepți ai suveranismului, comunismului, cine știe ce doctrină. Nu cred că era vorba de plictiseală, căci au venit de bună voie, nu au fost aduși cu miliția la spate…
Sper să aflu sau să înțeleg motivul plecării lor din sala de la UV Timișoara.
Stéphane Courtois – istoric francez (n 25 noiembrie 1947) recunoscut la nivel internațional ca autor de studii referitoare la comunism. Este specializat pe istoria comunismului și genocidurile acestuia. Este director de cercetări onorific la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) și a fost fondator și director al revistei academice Communisme.
Cunoscut ca inițiator, coordonator și principal contributor al volumului Le livre noir du communisme: Crimes, terreur, répression (apărut la Paris în 1997 și tradus în română ca „Cartea Neagră a Comunismului”). Această carte a relansat procesul comunismului în Occident și a provocat controverse intens mediatizate.
În perioada studenției (între 1968 și 1971), Courtois a fost maoist, dar ulterior a devenit un susținător ferm al democrației, pluralismului și statului de drept, acum fiind un anticomunist convins. De asemenea, este un bun cunoscător al realităților românești, fiind, începând cu 2001, rectorul Școlii de Vară a Memorialului de la Sighet.
Courtois – din maoist, anticomunist convins
Stephane Courtois, la Timișoara, în 18 noiembrie, spunea, răspunzând unei întrebări despre cum vede el rolul internetului în relația cu totalitarismul, ceva în stilul lui Umberto Eco despre rețelele sociale. Adică vede internetul fiind ceva extrem de periculos, pentru că oferă posibilitatea unor imbecili, unor cretini, să-și formeze adepți pentru cauze false. Ale lor, inventate. Și, pe aceștia îi urmează mulți. La fel spunea despre inteligența artificială, adică un lucru absolut imaginar, care în realitate nu există, poate crea haos, poate impune o ideologie.
Stephane crede la fel despre religie, oferă posibiliatea de a se forma lideri care promovează totalitarismul. În general, aceștia (liderii care manipulează credința), se adresează umor persoane cu un bagaj de cunoștințe redus și care, din păcate, fiind în epoca post-adevărului, parcurgând și urmând ideile liderilor sunt capabile să provoace convulsii. Oamenii deja răspund în funcție de propriile emoții, adevărul adevărat nici nu mai contează.
Vi se pare cunoscut, vă gândiți la ceva după cele scrise mai sus?
„Asistăm la ascensiunea unor oameni cu care nu se poate discuta rațional. Nu se poate face o discuție de idei bazate pe adevăruri solide.
Eu, dacă am obiecții, dovezile și argumentele le aduc prin munca mea, prin rezultatele muncii mele de cercetător.”
Autofagia și regurgitarea evoluției
Tot în conferința aceasta, Stephane Courtois a amintit de câteva ori despre Gulagul lui Aleksandr Soljenițîn. Pentru a-mi înțelege textul îmi permit să vă redau din memorie o secvență din „Arhipelagul Gulag”. Deci, niște cercetători sovietici au făcut săpături în Siberia înghețată. Au descoperit niște pești vechi de nu știu câte sute de mii de ani, sper să țin bine minte. Erau câțiva pești perfect conservați în gheață, spune Soljenițîn că arătau de parcă ar fi fost pescuiți cu o zi înainte și puși în congelator și se pare că reprezentau o specie deosebită sau o verigă din evoluția peștilor, nu asta e important. Ci faptul că muncitorii care au lucrat acolo, niște zilieri, au sustras probele congelate, le-au dezghețat și le-au fript. Adică au mâncat evoluția speciilor!
Din câte-mi amintesc Soljenițîn cita o revistă rusească, dovedind autenticitatea întâmplării. Mesajul nu cred că este neapărat foamea de care suferea poporul sovietic, cât mai ales lipsa de educație a acestuia, cred că erau chiar copii fidele ale mujicilor clasici din romanele rusești. Ca o paranteză, muncitorii aceia, zilierii de șantiere arheologice, în zilele noastre, în România, sunt de fapt studenții sau muncitori de pe plan local care ajută arheologii și mai câștigă un ban în plus. Nu știu în ce măsură se mai practică, în adolescența mea erau o sursă reală de venituri pentru vacanțe.
Prin urmare, când am văzut pe TikTok scenele pe care le voi descrie și comenta mai jos, îmi dau seama că societatea românească trece printr-un amplu proces de regurgitare a trecutului. Căci, mi se pare, este inadmisibil ca după ce te-ai străduit să fii liber, să ai dreptul de a spune ce gândești, brusc să revii la cultul personalității. Iar faptul că o parte importantă din societate, aproape jumătate după unele sondaje, agreează ideea, mă duce cu gândul la peștii aceia din Siberia, că de fapt, prin ceea ce facem ne consumăm de fapt propria evoluție. Poate e forțată comparația, dar mie îmi place, mi-aduc aminte că, dincolo de tragismul Arhipelagului lui Soljenițîn, am izbucnit în râs cnd am aflat chestia cu peștii.
Cum e să-ți pună juma’ de țară coarne
Când am aflat că Nicușor Dan s-a dus la România TV mi-am zis: uite, încă un trădător, încă unul care face se preface că este ceva și după ce l-ai ales observi că de fapt este cu totul altceva! Dar, după câteva ore de uluială, mi-am zis că de fapt știe el ce face, adică așa sper. Încearcă să fie președintele tuturor, adică al celor de pe baricadă dar și a celor din fața acesteia. Și cei din spatele baricadei. O utopie!?
Adică, înțeleg eu, ND face altceva decât a făcut Klaus Iohannis. Încearcă să vorbească tuturor, și celor care l-au votat și celor care nu. (Mi-aduc aminte de disperarea doamnei Dăncilă că Ioha nu dorea o dezbatere cu ea. La vremea respectivă și eu ziceam tot așa, ce poți să discuți cu ea, acum însă cred că trebuia să aibă loc o dezbatere. În fine, deja e „tardiv de târziu”.)
Deci ND dă interviuri la România TV. Asta în timp ce România-i pune coarne, asta așa, ca să parafrazăm pe cel ce (cred eu) a exploatat post-adevărul pe vremea când încă nu exista definiția lui, la Adrian Păunescu mă refer, desigur, doar că ar fi trebuit să scrie „Manifest pentru sănătatea românilor”, dar atâta s-a putut!
Cum spuneam, ND se duce la interviuri acolo unde nu mi-aș fi închipuit vreodată, iar în biserici merge Călin Georgescu și popa îl aclamă. Spune despre el că-i cel mai deștept român, cel mai patriot, iar împreună cu Dan Puric sunt niște adevărați români.
Să nu (mai) faci nici ce zice popa!
Desigur, sper ca să mă înșel, dar biserica, la fel ca în evul mediu, spală pe creieri pe din ce în ce mai mulți. Pentru că biserica nu mai este ceea ce a fost (sau vrem să credem), ci a devenit o unealtă, dar probabil că asta a și fost dintotdeauna. Credința este altceva decât biserica, într-acolo duc toate firele. Cum să pună preotul pe Călin Georgescu să stea în fața icoanelor și să vorbească oamenilor!? Noaptea minții!…
Oamenii se înghesuie în biserică să-și dea copiii să fie atinși de el, de acest „mesia” desprins (paradoxal) din poveștile lui Tolkien. Copii cu cravate tricolore la gât, care sunt învățați de mici să aducă omagii coducătorilor. Oare așa să fie, va fi el un conducător?
Ar trebui să ne păzim, să n-ajungă, căci altfel, noi ăștialalți, păduchii, o vom sfârși în cel mai bun caz în vreun lagăr de muncă. Poate-n Siberia, cine știe, să stăm la masă cu mujicii, să mâncăm peștii pe care-i vom descoperi, dacă vom mai avea putere să ridicăm „inima lui Stalin”…
Pentru cine nu știe… inima lui Stalin este denumirea dată lopeților mari, capabile de a lua mult material… chiar aveau formă de inimă? Eu n-am văzut așa, nu mi s-a părut că forma fizică este de inimă, deși am dat din ea de multe ori, mai ales în armată… cred că era un „alint” la iubirea tătucului…
Cartea neagră a comunismului
Eu, dar nu numai eu căci nu însemn nimic în lumea asta, mă întreb de ce ar vrea cineva să revenim la trecut? De ce ar proslăvi cineva un trecut sângeros!? Mirarea este cu atât mai mare cu cât noi și părinții noștri am suferit de pe urma celor peste 40 de ani de teroare.
Publicarea Cărţii negre a comunismului a iscat o violentă polemică în Europa Occidentală, scoţând la iveală fractura memoriei, ignoranţa istorică şi persistenţa puternicei propagande leniniste şi staliniste. Comuniştii, troţkiştii, maoiştii şi chiar mulţi socialişti nu au suportat să-şi vadă „iluziile” spulberate odată pentru totdeauna.
Au refuzat mai ales să accepte că Holodomorul (marea foamete deliberată) şi regimul khmerilor roşii ar putea fi calificate drept genocid. Şi, mai ales, că ar putea fi trasată o comparaţie între regimul comunist şi cel nazist. Au refuzat să admită că acestea erau „totalitare”.
Stephane Courtois despre carte
Revenirea la totalitarism, la înțelepciunea rusească !?
Acum, revenind la conferința „Noile totalitarisme în epoca post-adevărului” aș vrea să scot în evidență câteva idei. Așa, pe sărite, să mai notez însă că a participat și Ana Blandiana, o poetă ce știe destul de bine cam cum stă treaba cu opresiunea și cenzura. Întâlnirea a fost moderată de publicistul Cristian Pătrășconiu reprezentând editura Spandugino, cea care a publicat o nouă ediție a cărții negre. De asemenea, scriitorul timișorean Mircea Mihăeș, amfitrionul de fapt al întâlnirii.
Deci, extrase cu Stephane Courtois, de-a lungul celor peste două ore din Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara…
- Partea proastă cu Rusia este că ei nu au absolut nicio cultură democratică. Când au fost primele alegeri în URSS, oamenii nici nu au înțeles de ce trebuie să voteze… Era doar un singur candidat, un singur partid, n-au înțeles… Nu trebuie să ne așteptăm ca la conducerea Rusiei de după Putin să vină un democrat.
- După destrămarea Uniunii Sovietice, începând cu 1991, au dispărut și partidele de stânga obișnuite. Fie au dispărut, fie au pierdut categoric din influență. În Italia s-a autodizolvat iar în Franța a pierdut foarte mult din influență.
- Referindu-se în termeni critici la unele aspecte conservatoare de peste Ocean, Courtois a spus că în Franța cele mai multe probleme au fost rezolvate. Religia nu are ce căuta în conducerea statului, în schimb fiecare e liber să se manifeste cum dorește, ceea ce este cuprins chiar în Declarația Universală a Drepturilor Omului. „Totul până la religie, aceasta nu are ce căuta în politică și în administrație!”
- Devii comunist sau adept al unei ideologii totalitare prin presiune socială, un coleg sau un prieten fac parte din mișcare și ca să fii în rând cu ei te înscrii. Sau din dorința de a demonstra libertatea academică. Știți foarte bine că înainte, puteai să fii un fizicain sau un chimis foarte bun, dar dacă nu erai comunist nu însemna nimic.
- Nu era nevoie ca Lenin să pună la punct un plan de luptă efectivă cu vechea societate capitalistă. El a stabilit doar cele 21 de criterii de aderare la Komintern (Internaționala comunistă). Printre acestea merită remarcat existența cuvântului „est necessaire” adică o sintagmă prezentă peste tot. Stalin, care era un tip inteligent, a perfecționat tehnica asasinării opozanților. La fel și cei de după el…
