În 1969 Premiul Pulitzer pentru istorie îi era acordat lui Dean Acheson pntru lucrarea „Prezent la creație”. Autorul era un fost secretar de stat SUA între anii 1949 și 1953. În aceasta, D.A. își publica memoriile și relata cum americanii au construit lumea. Cum s-au creat instituțiile necesare lumii de după al doilea război mondial. Deci, Acheson vorbea despre ONU, NATO, planul Marshal, Banca Mondială și destul de multe altele, toate acestea funcționând până acum, au adus pace, stabilitate și prosperitate. Și la care a avut și el o contribuție, așadar Dean Acheson era în măsură să vorbească.
Însă, acum, aceste instituții par a nu mai servi scopului pentru care au fost create. Sau sunt în moarte clinică. De fapt, toată lumea este cel puțin cu fundul în sus. Îmi propun să-mi dau și eu cu părerea, și să-mi transmit și eu observațiile mele. Și eu am impresia dacă nu certitudinea, că după atâția ani de presă scrisă pot emite o opinie. Pertinentă măcar.
Și, îmi închipui, dacă-mi citiți tot textul, veți înțelege de ce cred că suntem (toți) martori la distrugere. În antiteză cu titlul cărții lui Dean Acheson.
» Dean Acheson – arhitectul politicii externe americane din timpul războiului rece
Întâi, un popas la noi în țară
Spuneam în urmă cu câteva zile că da, acum este timpul de umblat teleleu. Doar că, iar asta nu am spus-o direct, președintele Nicușor Dan a început să umble în direcția greșită. Adică la Consiliul Păcii. Bine, trebuie să recunosc, a fost o prestație onorabilă până la faza cu șapca MAGA, dar poate că mai mult nu s-a putut.
La ora când scriu, la Kiev, are loc ceremonia de comemorare a victimelor celor 4 ani de război al Rusiei împotriva Ucrainei. Nicușor nu este! Să fie acesta un semn al supușeniei către Trump!? Sunt convins că acolo era și locul președintelui României…
Vreau să spun că mergând în direcția lui Trump, ND pariază pe un cal mort. Și nu pentru că Trump se ramolește pe zi ce trece, vorbește trăsnăi, este incoerent și are tumefieri pe mâini – urme de la tratamentele medicale. Nu. Ori Trump, ori altul din gașca lui, tot acolo ajungem. Adică vom fi lăsați pe dinafară. Dacă, nu cumva ne vine mintea la cap și facem ce trebuie. Iar chestia asta pe care ND a spus-o, că în UE fiecare stat își face propria politică externă este o aiureală. Chiar dacă a adăugat el ulterior ceva de genul „bine, ne consultăm noi, (noi europenii a vrut să spună – nr) dar fiecare stat își face politica externă așa cum și-o dorește!” Așa ceva nu există. Dacă ai intrat în horă trebuie să joci, așa cum cântă muzica pe care o plătim și noi. (Sârbii au o vorbă: Cine plătește comandă muzica!) Legislația europeană prevalează peste legislațiile naționale. Transmite-ți-i!
» Citește și: E vremea de umblat teleleu
A mai spus ND în decembrie o chestie care m-a cam înfuriat, respectiv că „votanții AUR nu sunt extremiști, vor o schimbare, oricare ar fi ea!” N-are logică. Cum adică oricare ar fi ea? Dacă vrei să-ntorci țara cu susu-n jos, cum nu ești extremist? Da, se poate să fii și prost informat…
Și mai o idee, iar cu asta închei secțiunea. ND ar trebui să stea pe lângă europeni să se implice, să participe la proiecte, la înarmarea comună, noi cu ei avem treabă. Parteneriatul strategic cu SUA trebuie ținut într-adevăr cu dinții, dar nu să te slugărești și să faci sluj în fața suveranului, la fel ca în Evul Mediu.
Prima concluzie
Președintele ND ar trebui să-și miște fundul și să umble teleleu. Asta trebuie să facă. Dacă ar fi fost la ONU, la Davos, la Munchen, i-aș fi trecut cu vederea faza cu Consiliul Păcii. Dar să te duci doar la Trump mi se pare…
Apoi, nu cumva, stau și mă întreb, nu a mers la Kiev tocmai ca să nu-l supere pe Trump!? Ar fi chiar culmea.
Trump este efectul și nu cauza
Profesorul Corneliu Bjola sugera la Timișoara, nu demult, în 17 februarie la conferința susținută de dumnealui că dacă n-ar fi fost Trump ar fi fost probabil altcineva. Că actualul președinte american încearcă să (re)aducă în SUA niște industrii (lucru la care eu am serioase rezerve), că într-adevăr americanii sunt în criză. Și să avem încredere, la ei sunt instituții puternice.
Bjola mai spunea că într-adevăr, societatea americană, economia lor a scăzut. Că el a fost în SUA, în MidWest și că așa este, multe localități de-acolo, prin comparație, fac din Mizil un orășel cosmopolit și pitoresc. Poate, nu-l contrazic, nu am fost nici-nici, mai mult, pentru mine Mizilul îmi aduce în gând ceva din Caragiale. În fine.
Observația cea mai interesantă pe care am extras-o din conferința domnului Bjola, dincolo de constatarea că lumea se află în stare de dezastru, de distrugere și la care cei care ne conduc ar trebui să participe și nu să stea deoparte de teama de a umbla teleleu, este aceea că în America, acum, se luptă mai multe facțiuni. Și societatea lor este puternic polarizată. (Asta observ și eu din ce citesc prin presa lor.) Adică sunt cele două principale tabere politice, sunt pragmaticii și cei care fac parte sau susțin așa numita oligarhie tech.
Și că dacă ar fi să ne fie teamă de ceva, de cineva, apoi acela nu este Trump ci de acela care ar veni după el și ar fi din aceeași tabără. Adică un JD Vance, de exemplu. Cu asta sunt de acord. Cum, la fel de mult, cred că lupta s-ar putea să fie în mare parte pierdută. Sau, dacă vreți, pe muchie de cuțit. Tabăra conservatoare americană are mari șanse să se impună, inclusiv prin suveraniștii noștri, dar ar trebui să știți și ce vor.
Legătura dintre planul divin și antichristul american. A treia cale
Cred că foarte puțini își amintesc de un discurs celebru al lui Ronald Reagan, prin vara lui 1987, în fața celebrului zid din Berlin. Doar cei care, pe vremea aceea, ascultau Europa Liberă și erau „pasionați” de ce este dincolo de granițe. Ei bine, partea celebră a discursului era o invitație adresată lui Gorbaciov: haideți, dărâmați acest zid! Era anul când, mai înainte, în iarnă la Iași au fost demonstrații studențești.
Începuse epoca glaznostului și a perestroicăi.
Eu eram la Roman atunci și-mi aduc aminte că aveam un muncitor care avea o fată printre studenți și i-a povestit. Așa am aflat și eu și probabil și informațiile difuzate la Europa Liberă au ajuns pe post cu întârziere.
Acum nu știu sigur dacă Robinson are vreo legătură și cu celebrul „Plan divin” al lui Reagan, nu mai știu când a fost lansată ideea, pe la începutul anilor 80 cândva. Este o formulare pe care mi-o amintesc și am mai auzit varinate din ea, (în anii 80 eu aveam mereu bagajele făcute s-o șterg dincolo). Ronald Reagan spunea ceva de genul că „există un plan divin prin care Dumnezeu a așezat America între două oceane, astfel încât la ea să nu ajungă decât cei care sunt în mod special interesați de libertate”. Mă rog, pe aici.
Să revenim. Cel care a scris acest discurs, cel care este creditat cu speechul lui Reagan este scriitorul Peter Robinson. (Și eu am aflat acum, scotocind netul.) Ei bine, pe Youtube există o serie de videoclipuri, așa-zise interviuri realizate de Peter Robinson cu Peter Thiel. Acesta din urmă este de fapt ideologul MAGA. Un tip care se observă că este inteligent și citit. Câte interviuri de acest gen am văzut, acestea abundă de legături și trimiteri spre texte bibilice, spre citate din evanghelii sau diverși filosofi. De asemenea, sunt multe comparații cu preziceri, explicații, interpretări și soluții date, într-un fel sunt chiar interesante.
Am spus într-un fel pentru că eu le repudiez și voi explica și de ce.
Să mai spun o chestie care l-a început m-a frapat și m-a enervat. Cum se poate ca un intelectual să lucreze cu entuziasm pentru un republican idealist ca Ronald Reagan, iar apoi același om aproape că-i dă limbi lui Peter Thiel, îl lingușește și practic îl legitimează. Aș avea două răspunsuri. Unul este dat de faptul că așa este ființa umană, își schimbă părerile în funcție de conjunctură. (Oho, câți ziariști buni nu știu care pentru o friptură sunt dispuși să te spele la fund!)
A doua explicație, pe care eu, sincer, nu mi-o pot închipui decât printr-o infuzie de realitate paralelă este asta: că omul vede în Theil un fel de far călăuzitor! Îi place cum vorbește și ce spune și i se pune la picioare. Vedeți cazul gurului de la noi, pentru care nu mi-aș fi închipuit că tocmai ideilor lui îi vor cădea la picioare jumătate de țară. Apoi, între noi fie vorba, între gurul nostru și Peter Thiel nici nu există termeni de comparație. Absolut niciunul, dar sper că ați prins ideea.
Va urma
