Scriu înaintea conferinței de la Timișoara a lui Gabriel Liiceanu despre „În câte feluri se poate muri”. Vreau să spun că subiectul acesta, cum se moare, m-a pasionat încă din tinerețe. În sensul că am căutat (mai) mereu să aflu ce înseamnă moartea și mai ales dacă o poți fenta. Inevitabil, tema vieții după moarte m-a împins spre biserică, spre textele religioase. Și da, în acest sens, pot spune că sunt ecumenist, am citit și am fost curios spre mai multe laturi ale creștinismului.
Am să vă povestesc acum două întâmplări despre moarte, despre ce înseamnă ea. Mă rog, felul în care m-a preocupat pe mine și fără legătură (aparentă) cu conferința lui Liiceanu. Prima este cu PS Emilian al Caransebeșului, iar a doua a avut loc la Schitul Piatra Scrisă. Cea de la schit am relatat-o în parte în volumul „Hai să ardem școala!”, dar nu am atins subiectul morții.
» Ctește și Despre filosofie cu Gabriel Liiceanu în Timișoara importantă
Sfârșitul nu este chiar ce credem noi
Cred că era prin 95 sau 96 și lucram la un fel de supliment săptămânal pentru Caransebeș. Și publicarea de informații de la episcopie era unul din subiectele importante pentru cititori. Și eram în birou la PS Emilian, nu mai știu despre ce vorbeam, îmi dă două clătite cu gem, foarte faine, vorbim, îmi zice că o să spună și la bucătărie să duc și-acasă niște „scoverzi”, mai vorbim și cam când suntem pe terminate îl întreb așa de-a dreptul: „Preasfinte, cum e cu moartea asta, simțim noi ceva atunci, în momentul acela?”
El zice că o să mai vorbim pe tema asta dacă vreau, nu a uitat de clătitele ce mi le-a promis pentru acasă. Și zice să aștept, că o să vorbească la bucătărie să-mi dea. Apoi, în timp ce ieșeam spune PS Emilian: „Știi, sfârșitul nu este chiar ce credem, ce ne închipuim sau ce ne dorim noi! O să mai vorbim… Așteaptă clătitele!…
Restaurare fotografii vechi; scanare negative si pozitive
Am ieșit și mi-aduc aminte că am stat pe scaun vreo jumătate de oră. A venit apoi secretarul, cred că el era și mi-a spus că Preasfinția Sa a plecat. N-am mai întrebat de clătite, avea dreptate PS Emilian, sfârșitul nu este cam cum vrem noi! Și aș adăuga că foarte rar îl putem influența și decide. Vorbesc despre sfârșitul la care ne gândim cu toți și cel despre care, mă gândesc, va vorbi Liiceanu, nu despre clătitele mele lumești.
Dacă lași semne, nu vei muri
A doua întâmplare (de azi), în care am iscodit despre ce e moartea, a fost la Schitul Piatra Scrisă. Nu a fost premeditată, cred că băteam drumurile, căci cam așa se făcea teren pe vremuri, ca să scrii un reportaj sau să vorbești cu cineva cam trebuia să mergi. Mie-mi plăcea. Plecam azi și veneam mâine sau poimâine, iar chestia asta nu o suportă toate nevestele. În fine, mă prinsese seara-noaptea pe la Schit, era o ploaie și un frig de aproape că înțepenisem.
În fața unui cazan în care fierbea apa, curățam cartofi alături de un călugăr. Și din vorbă în vorbă, aung și la subiectul cu ce e moartea. Pe vremea aceea erau niște tabloide care publicau tot felul de întâmplări paranormale cu viața de dincolo, cu morți care învie și cred că aș fi vrut să scriu și așa ceva. Să arăt despre moarte văzută din alt punct de vedere, al călugărilor de exemplu. (Acum, nu mai știu dacă erau chiar călugări, mi se pare că nu toți, căci nu toți cei ce viețuiesc într-un schit sunt la fel.)
Și ce de lângă mine, tovarășul meu de curățat cartofi, s-a oprit din treabă și mi-a zis așa, filosofic: „Auzi, dacă vrei să nu mori, lasă semne după tine, zgârie și tu lemnele pe unde mergi!” Mi-a fost jenă să insist pe tema asta, mi se făcuse rușine, omul vorbea serios iar mie-mi ardea de povești paranormale. Mi-a părut rău. Însă răspunsul lui a venit după mine multă vreme. După câțiva ani abia l-am înțeles pe deplin. Cred că l-am înțeles…
În „Hai să ardem școala!” relatez despre atmosfera de la Schit, dar nu pomenesc despre subiectul acesta al morții. Și mă gândesc că Liiceanu se va îndrepta poate în direcția asta, va releva poate câteva sensuri filosofice al felului în care murim. Cu efecte și răspunsuri despre cum putem fenta ca să nu murim. Sper, deși am slabe speranțe, că ne va spune cum să atingem nemurirea.
