Numele acesta de „Ochiul și Timpanul” este de origine securistă. Pe vremuri era destinat securiștilor, adică acelora care te ascultau ce vorbești și unde dai din gură, se uitau la tine pe după perdea iar apoi te raportau. Cam ăsta a fost sensul inițial, cel de dinainte de 89. Care apoi a cam dispărut, pe măsură ce securiștii ieșeau și ei din atenția noastră. (N-au dispărut, a fost o greșeală enormă faptul că în România nu s-a făcut curățenie în sensul acesta, să nu mai ajungă în funcții publice cei cu trecutul dubios, vezi punctul 8 Proclamația de la Timișoara. Securiștii au rămas, și-au lăsat adepții și metodele, dar cine să te asculte, cine să creadă asta!?)
Apoi, Ochiul și Timpanul a căpătat un sens mai domestic, în sensul de cineva care vede și știe totul. Se potrivea bine cu mine. Șeful meu, mentorul meu, regretatul Mircea Cavadia, a fost un fel de vizionar. Cred că a simțit schimbarea sensului sintagmei de Ochiul și Timpanul. El a fost inițiatorul, motorul, șutul care mi-a dat rubrica asta la vreo două zile după ce m-am angajat la Timpul. În legătură cu asta, cu angajarea mea și cu primirea unei rubrici personale direct după ce m-am angajat (asta nu se întâmplă decât foarte rar și cu nume cunoscute, nu cu mine, un metalurg șomer care intrase în presă spărgând orice tipar) mi-aduc aminte de discuția dintre secretarele redacției, Simona și doamna Gitty (Dumnezeu s-o odihnească!) care, aproape revoltate, se „răsteau” la Petru Buzzi (RIP!): „Șefu’, dar ăsta-i nebun!” Iar Peruzzi, așa cum îi ziceam toți, directorul de ziar mi-a luat apărarea: „Lăsați că de-ăștia ne trebuie!”
Eram după 89, avusesem „ghinionul” să fiu tânăr și să fiu printre primii care pleacă din marea noastră industrie metalurgică, o grămadă de coșuri de fum, care se duceau în cap în fiecare zi. Avusesem însă și șansa să prind anii aceia frumoși când se năștea presa adevărată. Când ziariștii cu școală (adică făcuți la academia politică Ștefan Gheorghiu) nu mai (prea) aveau credibilitate. Când era nevoie de un suflu nou. Și da, eu fac parte din acel suflu…
Primisem rubrica asta nemaipomenită „Ochiul și Timpanul” în care nu trebuia decât să colind, să umblu pe unde mă tăia pe mine capul și să dau un text scurt și o fotografie. Asta era esența mea, să condensez ce am de spus în atât de puțin. (Regretaul Gheorghe Dolot, primul meu redactor-șef s-a și răstit la mine odată: „Ce faci? Să dispari din ochii mei, să nu te prind în redacție!” Of ce vorbe duci…)
Primisem pe lângă rubrica asta și sarcina să mă ocup de viața economică a orașului, adică de uzine și combinat, pentru că spre deosebire de alții din noul suflu eu înțelegeam ce se întâmplă; doar făcusem poli, lucrasem prin uzine și știam cum se mănâncă industria asta. Nevastă-mea însă, prima dintr-o serie de neveste grecești, nevasta alfa, nu a înțeles transformarea mea și când se întâmpla să plec azi și să vin mâine mă întreba mereu la fel: „De ce tu, de ce tocmai tu? Ai nevastă și copil, să se ducă ceilalți…”
Nea Colea și cititul pentru alții
Revenind la rubrica mea, îmi plăcea al dracului. Și-mi amintesc că mă luam în bețe cu Nea Colea (RIP!), un om de care (acum mai mult ca niciodată) mi-era totuși drag. Pe vremea aceea nu exista internet, cititul presei online, chestii din astea. Nea Colea avea rubrica „Am citit pentru dvs.” în care spicuia ce credea el că este important. Ce credea el că merită să afle și cititorii ziarului Timpul. Pentru că, așa cum bănuiți, oamenii nu-și făceau abonamente la toate ziarele care erau atunci. Nea Colea citea și făcea un rezumat al știrilor, că acolo s-a întâmplat ceva, nu știu cine ce a zis, chestii din astea.
Omul acesta însă era vechi membru de partid, era sindicalist, scrisese la Scânteia, era din vechea gardă dacă-mi este permis să spun așa. Dar în fond era un om bun, numai că sistemul l-a deformat. Mă luam de multe ori: Nea Colea, dar zi și matale adevărul, nu manipula oamenii, zi faptele concrete, nu le mai comenta cum crezi matale, nomenclaturist ce ești! Nu le mai sorta doar pe cele care le crezi dumneata importante!
Nea Colea se enerva. Că noi, ăștia tinerii, habar n-aveam, apoi începea câte o poveste de pe vremea lui de la Scânteia. Și ne împăcam cu o țuică. La ora două când ziarul trebuia să fie deja dat la tipar, se scoteau paharele din sertare și sticlele din dulap și comentam toți. Era o harababură ca-n birtul din filmul „De ce trag clopotele Mitică”, acesta al lui Pintilie din 81. Oh, tempora! Cei mai faini ani…
Ochiul și Timpanul redivivus
După pandemie s-a născut în mine așa o revoltă împotriva lumii! Ca să fiu sincer mă simțeam nedreptățit. Faptul că m-am vaccinat cu toate dozele anti-covid, inclusiv cu vaccin anti-gripal, mă transformase în neom, în animal. Ce animal, devenisem o satană! Adică eu nu sunt om, nu sunt creștin, nu sunt de fapt nimic, nu, sunt ecumenist!
Peste tot în jurul meu este minciună. O mare parte din colegii mei (vechi) mint, refuză evidența. Mi-este greu să accept că oameni cu care am mers la bere și am împărțit lumea cu degetul muiat în spumă, acum mint. Mint, mint, mint! Prostesc oamenii și le bagă în cap tot felul de idei. Și sunt tot mai mulți. Suntem în epoca post-adevărului, cred că vor urma vremuri dificile. Nu știu ce se va întâmpla.
Așa am luat decizia să refac Ochiul și Timpanul, într-o variantă modernizată. Să explic ce înseamnă manipularea, să o arăt adică. Mi-am propus să scriu în fieare zi ceva despre ceva ce apare în presă. Să devoalez minciuna, atât cât pot. Desigur, se poate pune întrebarea dacă eu reprezint adevărul!? Nu, este doar un alt punct de vedere, unul în care încerc să mă bazez pe dovezi, pe realități concrete. De fapt ce este adevărul? Este ca și în artă, spunea cineva, depinde de ce parte ești, de cum privești, acela este adevărul! Hm… Mă îndoiesc, adevărul este mai degrabă ceva obiectiv, în artă este altceva, acolo depinde de pensulă…
Senzația mea este însă că acum, în aceste timpuri, a încerca să expui o altă opinie este ca și cum te-ai lega singur de stâlpul infamiei și le zici celorlalți hai, dați în mine, vă spun altceva! toți te îănjură, te numesc jigodie, spun că vrei banane și blugi (nu-mi dau seama la ce se referă asta!). Oamenii nu vor să mai audă altceva ci doar ce le șoptește mintea lor contaminată. Aceștia sunt tot mai mulți. Acela este adevărul, ce vor să audă…
Îmi propusesem să scriu în fiecare azi despre ceva ce s-a întâmplat ieri. Și voi continua să o fac. Până obosesc de tot, căci simt că-mi vine așa o sfârșeală… și voi zice gata cu Ochiul și Tmpanul.
În ziua când voi zice stop voi fi doar o persoană particulară, niciun ochi și niciun timpan. Voi planta trandafiri ș plante medicinale. Sper să n-apuc ziua aceea.
