Preludiu
La Ocna de Fier se dădeau programe xxx. Barbaţii, toţi, stăteau noaptea şi se uitau la filme cu ţâţe goale. Femeile erau furioase. Cineva l-a reclamat pe patronul firmei de cablu, care se numea Cocoş, iar acesta a primit amendă, apoi a oprit difuzarea programului Gold Privat. Gheorghiţă Brebenar a scris o poezie în grai bănăţean prin care transmitea indignarea barbaţilor, precum şi cererea lor de a se reveni la „normal”. Patronul a citit poezia „Cablul lui Cocoş”, i-a plăcut şi a decis să sponsorizeze apariţia unui volum al lui Gheorghiţă.
Poetul din Ocna de Fier
Gheorghiţă Brebenar s-a născut în 1964 la Ocna de Fier. A făcut liceul la Timişoara, a ieşit topograf şi s-a întors în sat. În iulie 1996 şi-a luat de lucru acasă, să verifice datele de la procesele verbale de punere în posesie la Legea 18. Era în curte, aşezat la masă, sub vie, scria şi calcula. Deodată, de sus, dintre frunze, a căzut un şarpe. Ca o umbră lungă, ca o străfulgerare neagră. A apucat să strige: „Mamă, şarpele!” Gheorghiţă se albise şi înţepenise. În piept avea o durere ascuţită. Făcuse infarct. De atunci a intrat în pensie de boală. Stă acasă, reflectează şi ne dă cu tifla. Mai mult vorbeşte decât munceşte şi din când în când scrie câte ceva…
Funduri scrise şi nescrise
Poezia în grai bănăţean este drog pentru el. Subiectele le ia din satul lui, din întâmplările cotidiene, de la birtul lui Jana sau al lui Troşcuţă, de la ceea ce se întâmplă ziua, noaptea sau în zori. Îi vine aşa, ca o adiere în păr, când soseşte muza în sufletul lui. De exemplu, cel poreclit Tobe a chefuit toată noaptea. În zori, când oamenii se duceau la mină la schimbul întâi, i-a venit ideea să le facă o bucurie ortacilor. S-a gândit că, negreşit, dacă le va arăta fundul gol când trec pe lânga fereastra lui, acestora le va merge bine toată ziua. Numai că, de ameţit ce era, Tobe a căzut din cadrul geamului direct pe cuşca de câine şi i-a sfărâmat-o. Bietul animal nu s-a ales doar cu casa făcută ţăndări, ci şi cu o lovitură zdravănă între urechi, astfel încât trei zile n-a mai ştiut să latre. Din întâmplarea asta a ieşit o poezie.
Gheorghiţă Brebenar este însă complet lipsit de inspiraţie într-o altă întâmplare cu funduri goale, când, unui batrân ce avea obiceiul să iasă noaptea şi să lumineze casele cu lanterna, trei tineri i-au făcut o farsă. Veneau de la pescuit, târziu, aproape de primul cântat al cocoşilor. Vazându-l pe moş că este deja în curte şi se pregătea să iasă în uliţă, tinerii s-au aşezat de cealaltă parte a drumului, la distanţă de vreo doi metri între ei. Şi-au dat nădragii jos, s-au întors cu spatele, s-au ghemuit şi au aşteptat ca bătrânul să le vadă fundurile goale. Moşul plimba lumina lanternei. A vazut primul fund, a drăcuit. Al doilea, a drăcuit. A suduit şi la al treilea. Dar, s-a înjurat şi pe el, că nu i-a ajuns să vadă un fund, i-au trebuit trei! A doua zi, la birt a fost veselie pe seama moşului. Despre asta, Gheorghiţă n-a apucat încă să scrie, nu i-a venit scânteia…
Omul beat, musca si popa
Poezia „Dă-i cu flitu’, omoară bâza!” s-a născut dintr-o stranie întâmplare cu un beţiv şi popa Sâmu, un mai vechi părinte ce a slujit la biserica din Ocna de Fier. Se zice că naşul lui Gheorghiţă Brebenar venea de la Bocşa către sat, fiind sărbătoarea Rusaliilor. Chiar în locul în care şoseaua principală face cruce către Ocna de Fier stătea Gheghe, îmbrăcat frumos, la patru ace, într-un costum de toată mândreţea. Nenorocirea era că Gheghe se făcuse pulbere de cât băuse până atunci. Iar naşului lui Gheorghiţă i se făcuse milă de el, de bunătate de haine, precum şi de nevasta lui Gheghe care îl aştepta acasă. Aşa că naşul l-a luat de mână şi l-a adus cu el la Ocna.
Pe când intrau ei în sat, beţivul a scăpat pentru o clipă de sub atenţia naşului, prilej numai bun de alergat nişte gâşte prin băltoacele de ploaie, de se făcuse leoarcă omul beat şi costumul său de ginerică. Recuperat fiind, Gheghe a fost dus până în centrul satului. Naşul, pe drum, se întâlnise cu neamuri de ale lui, adică familia lui Gheorghiţă, la câţiva paşi de biserică. A fost deajuns o clipă să-i dea drumul de mână ca Gheghe, scăpat din nou de sub supraveghere, să plece. Mintea lui înceţoşată l-a făcut să intre în lăcaşul Domnului.
Era o vreme caldă atunci, iar muştele începuseră să se zbenguie. În biserică se ţinea slujba, iar popa Sâmu tocmai ieşise cu cădelniţa în pronaos. Gheghe, ud ca un prosop după baie, cu costumul zbârcit de apa luată din balta gâştelor, se proţăpise în faţa părintelui. Crăcănat, leganându-se cu tot corpul şi având mâinile în şolduri. Popa, surprins, îl privea pe beţiv peste ochelari, în timp ce continua să cădelniţeze. Gheghe a rostit atunci nişte vorbe care aveau să devină celebre în Ocna de Fier: „Aşa, părinte! Dă-i cu flitu, omoară bâza!” Oamenii au izbucnit în râs, iar naşul apăruse şi îl trăgea afară pe Gheghe. Se spune că de atunci popa Sâmu n-a mai slujit cu uşa deschisă la biserică oricât de cald a fost afară. Iar Gheorghiţă Brebenar, auzind povestea, a scris una din cele mai reuşite poezii ale sale.
Iarna mireasă
Când va fi aproape de venit iarna, Gheorghiţă Brebenar va şti cu siguranţă. Va sta în faţa casei lui, cu mâinile pe piept, într-un pulovăr albastru, şi se va uita la dealul din faţă şi la ceaţa care zboară printre pruni şi printre nuci. Iar cine va trece pe stradă, ştiindu-l cât este de şod, îl va întreba: Ce-i Gheorghiţă, te uiţi dacă vine iarna? Iar el va cugeta ce răspuns să dea omului şi pentru asta va face cu iuţeală un inventar al treburilor lui din casa. De exemplu, se va gândi dacă şi-a tăiat lemnele în butuci, dacă le-a spart şi dacă a apucat să le stivuiască în şopru. Sau îşi va aminti de alte munci. În funcţie de cum va sta cu lucrul din casă va face răspunsul: Da, Ioane, vine iarna! Sau: Încă nu, mai trece o săptămână!
Ion însă nu va mai fi acolo să audă ce zice Gheorghiţă despre venirea iernii. Se va fi dus deja în Vale, pe Morăviţa sau spre Dognecea. Răspunsul imaginar al lui Brebenar, pregătit în funcţie de câte treburi mai are de făcut, niciodată nu a reuşit să întârzie sau să grăbească venirea iernii. Gheorghiţă e conştient de asta, dar el s-ar fi adresat lui Ion doar aşa, de bâză, ca să-şi mai bată joc de cineva… Pentru că iarna este anotimpul în care trăieşte poetul nostru. Este femeia lui, muza lui şi una dintre cele mai frumoase poezii în grai. „Iarna îi ca o mireasa” este titlul volumului de strofe în grai pe care l-a scos Gheorghiţă la Editura Marineasa din Timişoara.
