Eu nu am urât niciodată evreii. Nici nu-i voi urî ca națiune sau religie sau cultură sau la orice sens doriți dvs să vă referiți. Ca națiune, pentru mine sunt tot oameni. Așa cum sunt și arabii. Eu urăsc radicalizații, fundamentaliștii, habotnicii, da, pe aceștia îi dau dracului, pe românește spus! Am și motive personale. Practic, prea-sfinții mi-au distrus o dată viața și m-au întors pe dos.
Revin. Îmi aduc aminte de bătrânul Otto Rotthaus din Reșița cel care în vremea copilăriei mele, ba chiar și-n adolescență, m-a învățat cum să scot bani din timbre, adică din mărci poștale, filatelie. De la el știu și am exersat chestia cu „ochii lui Dobrin”. Dacă și lui i-au plăcut înseamnă că nu ura ortodoxia!
Apoi, peste ani, când eram însurat cu nevasta Gamma, mergând pe la neamurile ei am cunoscut un băiețaș. (Practic mi-era rudă prin alianță.) Și îi tot trăgea cu papistașii, cu ereticii, cu evreii. La un moment dat, pentru că nu mai rezistam, îl întreb ce naiba are cu evreii!? Care-i treaba cu ura asta a lui, pentru că se vede că-i ura. Și-mi zice: „Păi, ce, nu-ți dai seama? Ei l-au omorât pe Domnul nostru Isus Hristos!” N-am avut replică, nici n-am știut ce pot să-i răspund.
Episodul relatat în paragraful anterior poate fi confirmat de un prieten, care a fost și el în zilele acelea și i s-a părut și lui ceva absolut deplasat. Dar cred că nu e cazul să confirm cuiva ce am scris eu aici.
Interviul Hertei Müller
Am citit și m-am îngrozit de duritatea interviului Hertei Müller publicat în săptămânalul subordonat publicației „Die Welt” sub semnătura lui Jan Philipp Burgard. L-am văzut preluat de prietenii mei pe Facebook, am înțeles că e tradus de scriitorul ex-reșițean Jan Cornelius. Mi-am permis să-l redau și eu aici, în paginile mele. Așa, ca un protest la ceea ce se întâmplă, respectiv la faptul că dacă scoți un cuvânt care supără pe unii, riști nu doar să primești oprobiul public, ci să fii luat la bătaie. Poate mai mult.
„Herta Müller a acordat, în 5 octombrie, un interviu excepțional publicaţiei germane Welt am Sonntag, în care dă dovadă de claritate morală şi spune răspicat lucrurilor pe nume: „Ura împotriva evreilor se manifestă peste tot în Europa.” Este un interviu de citit, de recitit.
Traducerea îi aparţine scriitorului româno-german Jan Cornelius, care i-a şi semnalat apariţia pe Facebook. Mulţumim, Jan Cornelius.” (Melania Cincea)
„Ura împotriva evreilor se manifestă peste tot în Europa”
„WELT AM SONNTAG (Jan Philipp Burgard): În câteva zile se împlinesc doi ani de la 7 octombrie, cel mai mare masacru împotriva evreilor de la Holocaust încoace. Ce cuvânt vă vine în minte când vă gândiți la acea zi?
Herta Müller: Cuvântul care îmi vine imediat în minte este masacru. Nu a fost nicidecum doar un atac, ci o baie de sânge. Trezește amintiri despre pogromurile naziștilor. Sunt convinsă că a fost intenționat să se reaprindă această frică adânc înrădăcinată a evreilor. Ca această teamă să devină din nou actuală și să înspăimânte societatea israeliană și statul însuși. Și exact asta a reușit baia de sânge. Această frică de exterminare a fost planificată cu precizie. Iar masacrul a fost aplaudat pe străzile din Gaza, iar ostaticii au fost prezentați ca pradă. Nu trebuie să uităm asta, în Israel nu a fost uitat, iar groaza a fost și mai puternică.
WAMS: Frica este instrumentul totalitarismului. V-ați ocupat mereu, în operele dumneavoastră, de totalitarism. V-ați gândit să prelucrați literar 7 octombrie?
Müller: Nu. Chiar și ceea ce știu despre asta abia pot suporta. Mă lasă mai degrabă fără cuvinte, aproape că mă paralizează. La fel mă simt și în fața războiului din Ucraina; cruzimile de acolo depășesc uneori posibilitățile limbajului. În plus, pur și simplu nu am dreptul să prelucrez așa ceva literar. Doar cei care au fost obligați să trăiască asta – evreii și populația Israelului – au acest drept. Subiectul are o dimensiune etică ce nu poate fi transpusă direct în limbaj. Trăiesc frica evreilor prin cei pe care îi cunosc. Trăiesc împreună cu ei captivitatea în frica de exterminare. Frica are multe fațete și dimensiuni. Printre ele, groaza că 7 octombrie a fost sărbătorit pe străzile Berlinului cu împărțirea de dulciuri, ca și cum un masacru în Israel ar fi un fel de sărbătoare musulmană. Aceasta este frica persistentă, care nu poate dispărea, pentru că îți spune: Masacrul mă vizează și pe mine. Din fericire, nu am fost printre victime, dar aș putea fi.
WAMS: În relatările despre Orientul Apropiat se observă, în multe medii germane, un limbaj ciudat. Bandele asasine Hamas nu sunt numite teroriști, ci „luptători”. Se vorbește despre războiul din Gaza, deși războiul nu a început acolo, ci prin atacurile asupra kibbutz-urilor israeliene și a festivalului Nova. Schimbul de ostatici israelieni cu teroriști Hamas a fost numit într-un post public „schimb de prizonieri”. Sunt doar neatenții sau e vorba de o manipulare deliberată prin limbaj?
Müller: Probabil ambele. Trebuie însă să ne întrebăm de unde provine această neatenție, dacă e doar atât. După părerea mea, este și refuzul – conștient sau inconștient – de a înțelege gravitatea evenimentelor, lipsa de înțelegere și lipsa de empatie. Neatenția în asemenea lucruri nu este o scuză. Ea provine din ignoranță și indiferență.
WAMS: Relatările din multe țări europene sunt antiisraeliene. Procentul populației musulmane în țările occidentale crește. Aceste realități au contribuit la recunoașterea statului palestinian de țări precum Franța sau Marea Britanie. Astfel, masacrul Hamas a fost, într-un fel, recompensat. A câștigat deja islamismul lupta pentru mințile din Occident?
Müller: Parțial. Există intelectuali care au numit Hamas încă de la început luptători pentru libertate și nu și-au schimbat opinia, indiferent de evenimente. Convingerile lor sunt atât de adânc înrădăcinate, încât faptele aproape nu mai contează. Hamas a fost și este o organizație teroristă. Ea chiar ține să arate asta. Predările de ostatici cu măști negre pe față și arme ridicate în aer vor să arate lumii întregi că Hamas își păstrează brutalitatea. Hamas nu este o armată. Este mai rău. Este o mentalitate. Cum lupți împotriva unei mentalități și când și cum se schimbă ea? Același lucru este valabil și pentru Hezbollah și pentru Iranul care finanțează și sprijină aceste grupuri. Atât timp cât regimul ayatollahilor există, aceste organizații vor fi susținute. Și Rusia este, într-un fel, implicată. Toate acestea formează o putere distribuită, coordonată, care reprezintă o amenințare serioasă pentru Israel.
WAMS: Ați spus că oamenii au „beton în cap”. Are literatura, din punctul dumneavoastră de vedere, puterea de a schimba oamenii sau de a deradicaliza?
Müller: Desigur că literatura poate schimba oamenii. Totul depinde de ce cărți se citesc. Și islamismul are cărțile sale. Și mă îndoiesc că oamenii radicalizați citesc cu adevărat cărți care le-ar putea pune sub semnul întrebării radicalizarea. Literatura este mult mai complexă decât ideologiile. De aceea ideologiile se tem de literatură. De aceea, în toate dictaturile există o cenzură strictă, care, în timp, se radicalizează la fel ca dictaturile însele. Asta se întâmplă la Putin, în Iran, în China sau în Fâșia Gaza. Limbajul literaturii se concentrează asupra individului. Și fiecare carte ne citește pe noi, nu doar noi citim cartea. Tocmai această deschidere îi sperie pe dictatori. Pentru că nu o pot controla și le-ar putea scăpa ceva din mâini.
WAMS: În domeniul cultural există relativ puține voci proeminente care să se declare solidare cu Israelul. De ce?
Müller: Cei mai mulți sunt prea comozi sau prea lași pentru a se opune atmosferei antiisraeliene larg răspândite – care exista și înainte de 7 octombrie și care s-a amplificat de atunci. Activistii palestinieni sunt bine antrenați în organizarea și menținerea unor asemenea stări de spirit. La demonstrațiile regulate se repetă aceleași sloganuri. Cererea de distrugere a Israelului sună ritmic, are rimă și creează o identitate colectivă.
WAMS: De ce nu există un colectivism comparabil în solidaritatea cu Israelul?
Müller: O consecință a demonstrațiilor pro-palestiniene regulate este intimidarea altor opinii. Și această intimidare este planificată. Oamenii de aici trăiesc de atât de mult timp în libertate, încât nu mai sunt obișnuiți să fie intimidați, să suporte contradicții și să-și apere propria opinie.
WAMS: De ce ați ales să aveți o poziție clară, chiar împotriva spiritului vremii?
Müller: Nu a fost o alegere, ci o necesitate interioară. În asemenea lucruri nu trebuie să alegi. Ura față de evrei este o mentalitate consolidată enorm prin socializare și transmitere familială și greu de spart. Există în această țară antisemitism vechi și la tineri, dar și antisemitismul adus de imigranți. În vremuri normale, acesta rămânea privat. Dar știe toată lumea că și înainte de 7 octombrie nicio sinagogă, nicio școală evreiască, nicio instituție evreiască nu era sigură fără protecție polițienească. Și asta era considerat normal.
WAMS: Vă afectează criticile pe care le primiți pentru solidaritatea dumneavoastră – chiar și din cercuri intelectuale?
Müller: Nu, pentru că nu sunt activă pe rețelele sociale și nu iau contact cu atacurile.
WAMS: S-au îndepărtat prieteni sau cunoscuți de dumneavoastră din această cauză?
Müller: Nu. Este de la sine înțeles că ești împotriva urii față de evrei. Este pur și simplu vorba de umanitate. Am fost mereu atentă la ce se spunea despre Israel. Antisemitismul poate fi și intelectual cosmetizat. El vine pe ocolite și se vede imediat. Chiar și în ceea ce nu se spune. Nu am prieteni la care să fi avut vreodată această teamă.
WAMS: Ați spus, referindu-vă la excesele antisemite din universități: „Sunt îngrozită că tocmai tinerii, studenții din Occident sunt atât de confuzi încât nu mai sunt conștienți de libertatea lor. Că par să fi pierdut capacitatea de a distinge între democrație și dictatură.” Cum explicați această slăbiciune intelectuală?
Müller: Viața e mai simplă când nu știi prea multe și ai în schimb o opinie. Nici măcar nu trebuie să fie a ta, o adopți sub presiunea conformității. Când activiștii devastează un amfiteatru, toți cei care asistă sunt intimidați. Mobilierul se distruge repede, dar intimidarea rămâne.
WAMS: Inclusiv homosexuali și persoane queer demonstrează la Berlin pentru Palestina, deși în Gaza Hamas i-ar biciui sau chiar executa pentru orientarea lor sexuală. Cum se explică asta?
Müller: Nu se explică. În Gaza, „Queers for Palestine” nu ar supraviețui nici jumătate de oră. Cred că e vorba de o inconștiență care refuză să-și imagineze viața sub islamism. Că ceea ce e mai important, iubirea, poate exista doar sub pericol de moarte și complet ascuns. Că frica de trădare e zilnic prezentă în cele mai intime domenii ale vieții.
WAMS: Stânga germană, mai ales cea provenită din 1968, a fost acuzată de antisemitism sau cel puțin de ostilitate față de Israel. Care este explicația dumneavoastră?
Müller: Stânga vest-germană a idealizat socialismul, iar în estul socialist Israelul era un inamic. Era un stat democratic, de piață liberă – adică capitalism – și asta era suficient. Era valabil pentru multe țări. Dar în cazul Israelului antisemitismul era parte a pachetului. Frica evreilor o cunosc din România. Nimeni nu a vorbit acolo după 1945 despre exterminarea evreilor români. Subiectul a existat abia după 1989.
WAMS: Ce au greșit democrațiile, ce ar trebui să facă mai bine în formarea inimilor cetățenilor?
Müller: Formarea inimii trebuie să aibă loc în școli și în familie. Copiii au nevoie de modele. Iar profesorii pot fi modele. Școala are datoria să sensibilizeze copiii, să-i educe împotriva urii față de oameni. Iar ura față de evrei este ură față de oameni. Excursiile școlare la un memorial al unui lagăr de concentrare ar trebui să fie obligatorii pentru orice școală.
WAMS: Ar trebui interzise telefoanele mobile și rețelele sociale în școli?
Müller: Eu personal am puțină legătură cu telefoanele, dar dacă acestea provoacă dependență sau daune psihice, trebuie restricționate. Educația are nevoie și de interdicții și limite.
WAMS: Contrar discursurilor politice, antisemitismul are din ce în ce mai mult spațiu în Germania. Se poate repeta Auschwitz?
Müller: Însăși întrebarea mă înspăimântă. Auschwitz nu se va repeta ca atunci, dar memoria fricii de exterminare e suficientă. Iar această memorie e prezentă în istoria evreiască. Regimul ayatollahilor vorbește zilnic despre exterminarea Israelului. O bombă atomică iraniană ar face asta posibil. În diaspora, evreii poartă kippa sub o bască și își șterg numele de pe soneriile din Berlin de teamă să nu fie atacați.
WAMS: Cât din ce vedem azi în Germania este critică sinceră la adresa guvernului israelian și cât antisemitism mascat?
Müller: Se simte imediat. De multe ori antisemitismul se ascunde în jumătăți de frază, în ambiguități. Iar ceea ce e ascuns scapă la vorbit.
WAMS: Și în Israel mulți cetățeni îl acuză pe Netanyahu de motive personale în continuarea războiului din Gaza. Face asta parte din adevăr?
Müller: Nu pot judeca. Dar Netanyahu poate fi schimbat democratic. Pentru durata și devastările de neimaginat ale războiului din Gaza sunt responsabili atât Netanyahu, cât și Hamas. În relatări, Hamas este de obicei estompat. Dar imaginile din mass-media sunt controlate până azi de Hamas. Imaginile nu mint, dar nu arată că Hamas exploatează suferința oamenilor ca să se mențină la putere. Este de neînțeles cum cineva poate dori libertate palestiniană și totodată să nu conteste puterea Hamas.
WAMS: Ce părere aveți despre eforturile de pace ale lui Donald Trump?
Müller: Le consider sensibile, mai ales dacă sunt implicate țările arabe. Netanyahu și arabii doresc o anumită normalitate. Scopul lui 7 octombrie a fost tocmai să împiedice apropierea Israelului de țările arabe. Nu cred însă că Hamas va depune armele, chiar dacă i s-ar promite amnistie. În Liban, Hezbollah spune clar că moartea e preferabilă renunțării la arme.
WAMS: Berlin a decis să reducă parțial livrările de arme către Israel. A devenit siguranța Israelului, ca rațiune de stat germană, doar o lozincă?
Müller: Nu cred. Cred că, dacă Israel nu ar avea armele pe care le are, nu ar mai exista. Și această frază e pentru mine decisivă.
WAMS: Trei membri Hamas au fost arestați săptămâna aceasta la Berlin. Ei ar fi procurat arme pentru atacuri asupra unor instituții evreiești sau israeliene din Germania. Cât de mare e amenințarea islamismului pentru noi?
Müller: Mare. Există tineri radicalizați, gata de violență. Și există „celule adormite”. Sper ca serviciile secrete să-i descopere înainte să acționeze.
WAMS: La un atac asupra unei sinagogi din Manchester au fost uciși mai mulți oameni. Ne aflăm la începutul unui nou val de antisemitism, care bântuie de secole Europa?
Müller: Da, ura împotriva evreilor se manifestă peste tot în Europa, iar Israelul este tot mai izolat, inclusiv în cultură, sport și știință – domenii care nu au nicio legătură cu războiul împotriva Hamas.
WAMS: Libertatea este, în cărțile dumneavoastră, de obicei leitmotivul principal, dar și în biografia personală. Cum stă azi libertatea în Germania?
Müller: Libertatea nu e niciodată statică. Poate fi subminată, iar AfD încearcă asta. Pericolul este că partidul devine o supapă pentru toate tipurile de nemulțumiri și insecurități.
WAMS: Din perspectiva dumneavoastră există o criză a libertății de exprimare în Germania?
Müller: Nu. Mulți oameni nu suportă ca opinia lor să fie criticată. Faptul că o opinie nu este împărtășită nu înseamnă că nu e permisă. E o mare diferență.
Welt am Sonntag, 5 octombrie 2025
