Am ascultat astăzi la radio, la Europa FM dacă interesează, o emisiune care mi-a întors stomacul pe dos. N-am urmărit-o de la început, n-am ascultat-o nici toată pentru că eram în mașină și a trebuit să cobor. A fost însă suficient ca să-mi fac o impresie, apoi am destui ani de presă ca să citesc printre rânduri, iar la urma urmei am dreptul să-mi spun părerea, așa cum oricine din țara asta are acest drept, un drept câștigat în fond cu multă luptă, cu sacrificii, cu sânge și morți, cu vieți distruse și o boală care a marcat un popor prin toată suferința care a produs-o!
Moise Guran și Vlad Petreanu s-au dat la un spectacol jalnic după părerea mea, respectiv acela al rediscutării calității de conducător al mult stimatului și iubitului și redau în continuare „mot a mot” justificarea acestei emisiuni penibile, iar după ce veți citi textul meu veți afla și de ce o consider așa. Ziceau cei doi: „îl vom judeca așa cum a fost, cu bune și rele, pentru a stabili dacă acesta ar trebui să stea în cartea de istorie alături de conducătorii buni ai nației, sau dacă ar trebui să-l aruncăm la coșul de gunoi al istoriei”!
Evident că pentru a-și spori audiența au dat legătura în direct la tot soiul de „autoștiutori”, care-și dădeau cu părerea despre cum era pe vremea lui Ceașcă, că era bine, că românii nu știu decât să distrugă ce au făcut alții cei de dinaintea lui, că românii sunt descurcăreți și n-au dus-o rău nici atunci. Ba mai mult, am auzit pe unul care a spus că el nu crede că a fost chiar așa de rău, că deși ne plângeam mereu, congelatoarele ne erau pline cu carne! Dacă țin eu bine minte, tipul ăsta era de la Iași, dar nu contează. Am mai auzit un exemplar care spunea că da, el ar vrea să fie și acum uleiul la rație, că să nu ai dreptul decât la o pâine, căci ce folos dacă sunt și nu le poți cumpăra, și altele și altele. Un alt deștept spunea că e prea multă televiziune, nu e bine, altul că toată lumea avea de lucru, și altele, și altele. Enormități, pe care cei doi le contabilizau în favoarea sau defavoarea lui Ceaușescu, apoi când nu le convenea ce auzeau le tăia macaroana, adică microfonul…
Ce-i unea pe toți? În primul rând tinerețea. Atât cât am auzit, eu erau doar oameni care habar n-aveau ce a însemnat măreața orânduire, iar aici îi includ și pe Moise Guran și partenerul său doar un pic mai vârstnic. Iar întrebarea vicleană dacă îl punem pe N. C. în cărțile de istorie alături de Mihai Viteazul, de Ștefan cel Mare, de Mircea și toți ceilalți conducători, arătând ascultătorilor că și aceia aveau cruzimi, violuri, jafuri și extorcări de bani, crime, etc, dorea să împingă auditoriul spre o concluzie logică, da, locul lor este alături de ei, adică de cei buni cum ar veni treaba. Iar aruncarea la coșul de gunoi al istoriei avea dimpotrivă, un sens opus.
Nicio domnie nu poate fi comparată cu a lui Ceaușescu dintr-un motiv simplu: erau alte vremuri, se judeca altfel iar omenirea a evoluat, tocmai de aceea nu mai suntem în evul mediu, adică nu putem aduna caii cu măgarii, cum ne învăța la școală pe cei mai mulți dintre noi, dar puțini au reținut.
Din punctul de vedere al celor doi jurnaliști „radioafoniști” căderea economiei socialiste s-a datorat apariției tranzistroului, nicidecum al falsității relațiilor sociale, închiderea marilor uzine ale patriei socialiste are drept cauză jocurile economice mondiale, a faptului că marii investitori n-au mai venit sau cine știe unde dracu s-au dus, iar nu principiilor economice fără valoare pe care s-a bazat economia comunistă. Și încă una și mă opresc oarecum, cică Nea Ceașcă ar fi căzut din cauza sfaturilor greșite date de cei din jurul său, marile personalități ale vremii, ca de exemplu Mănescu, altfel mult iubitul Ceaușescu era un vizionar!… Sic!
Pe scurt, enormități! Oricât s-ar strădui cei doi sau alții, o societate în care nu sunt respectate drepturile omului, una în care dictatura este singura lege, nu are nicio parte bună, și degeab încerci să cauți cum zic ei, „să găsim părțile bune ale conducerii lui Nicolae Ceaușescu!”
Am să vă spun ce cred eu, iar numeroși alții sunt de aceeași părere cu mine. O societate în care ești predispus la munca silnică în orice moment, doar dacă încerci să gândești altfel decât ți se cere, este una a disprețului față de om. O societate în care plus valoarea, sau profitul ca să priceapă și „autoștiutorii”, este dictată de la masa unui secretar de partid nu are șanse de existență decât prin forță, iar forțele se epuizează mereu, azi, mâine sau poimâine…
Ceea ce au făcut de fapt cei doi nu se cheamă decât să bați la porți deschise, știi că va fi mereu cineva care să te asculte, iar cine ascultă sunt de fapt nostalgicii, sau afonii, sau pur și simplu idioții care nici nu pricep de ce trăiesc! Demersul „jurnalistic” al lui Guran și Petreanu este dictat doar de rațiunile unui trust de media bazat pe principii comerciale. Scrii, spui, faci emisiuni cu ce se cere. Iar dezamăgirea este mereu prezentă în orice societate, cu atât mai mult în societatea românească, unde sunt conducătorii care sunt…
Simpla punere în discuție a bunătății marelui și iubitului Ceaușescu este un sofism. El nu va fi niciodată aruncat la coșul de gunoi al istoriei, pentru simplul motiv că a existat. Nu va fi alături de cei buni, pentru că bunătatea este relativă, are valoarea pe care o dă cel care o pronunță, iar istoria o scriu cei care câștigă. Iar comunismul nu a pierdut dintr-o eroare, ci pur și simplu pentru că a fost o orânduire inferioară. Și cu asta am spus totul.
Demersul celor doi a fost deci unul pur și simplu comercial, asta vor să audă oamenii, asta le băgăm la difuzor. De ce vor să audă asta? Pentru că după 50 de ani de îndobitocire nu pot gândi încă altfel. Ca să înțelegeți mai bine, am să vă spun cum era la ziar. Evident, tot unul comercial. Când n-aveam ce scrie, ca să nu pierdem atenția cititorilor șefii ne trimiteau să facem reportaje în zone plângăcioase. La Timișoara, strada Polonă era una de acest gen, la Reșița era Mociurul, la Anina Orașul Nou… Dacă scriai despre copiii străzii aveai sigur succesul asigurat. Tot timpul se găsea o babă care să plângă și să vină la redacție cu niște boarfe pe care să le dăm la săraci, cu o pîine sau un cărucior deșirat pentru copii… Asta mai demult, acum s-au mai schimbat criteriile lacrimogene, dar principiile comerciale sunt tot aceleași…
