În Viena, în Piața Maria Theresia, sunt afișe care invită publicul să vadă expoziția „Brâncuși” de la Timișoara. Ca să fiu sincer, mie mi se pare ceva nemaipomenit.
Probabil că mai sunt în toată metropola, orașul e mare. Dar cum adică, un afiș care te trimite la Timișoara doar ca să vezi o expoziție? Este remarcabil din mai multe puncte de vedere.
Primul ar fi acela că la Viena există cerere în acest sens. Adică oameni care să cheltuiască pentru a vedea o expoziție.
Să plece de la Viena către Timișoara ca să vadă o expoziție!? Nu este ceva extraordinar? Dacă sunteți români verzi, nu vă cresc muguri de bucurie în sufletul plin de sevă patriotică să aflați asta?
Al doilea ar fi că numele de Brâncuși spune ceva. Însă, cred că aici nu e nevoie de prea multe cuvinte. Poate doar că este „pour les connaisseurs”…
Trei: la noi, în România, sunt afișe despre expoziția aceasta? Oriunde în țară, sunt doar curios. Întrebarea aceasta e ca un vierme care a intrat în mine de când am văzut fotografia Alinei Schein pe Facebook. Nu știu, chiar aș vrea să aflu…
Costache, singur la Viena
Am aflat că viitorul maestru Brâncuși, pe când era doar un Costache, s-a dus la Viena într-o vacanță de vară. Se întâmpla în 1897. Avea „viză” de intrare în imperiu pentru 30 de zile. A plecat cu vaporul, îmbarcat la Turnu Severin. Călătoria a durat două zile și (după cum aflăm din cartea lui VG Paleolog – Tinerețea lui Brâncuși) a dormit pe puntea vaporului. Avea o traistă cu ceva merinde, câțiva forinți și o scrisoare de recomandare către un meșteșugar.
Costache, cum era alintat fiind elev la Școala de arte și meserii din Craiova, avea 21 de ani și se ducea să vadă minunile din Viena. Despre care auzise de la dascălii lui. Va lucra în ateliere de mobilă. Va privi toate statuile și va fi dat afară din muzee pentru că stătea până la ora închiderii.
Din Viena, de la atelierul unde a lucrat, solicită și primește un atestat că a muncit acolo. Cred că avea valoarea unui certificat de calificare, ceea ce-i va folosi cu siguranță mai târziu.
A doua vizită memorabilă a lui Brâncuși la Viena va fi în 1903. Când plecase pe jos din țară, în drum către Paris. Va poposi apoi la Munchen, Basel și după multe peripeții va ajunge și la Paris.
Revin, n-am nicio îndoială că a vizitat Viena de nenumărate ori. Și în condiții mult mai bune, dar numai după ce-și va fi făcut un nume în sculptura modernă.
Conținutul afișului din Viena
Cineva atins de microbul conspirațiilor probabil s-ar fi gândi la ceva de genul „dom’le dar ce-i cu lucrarea aceea de pe afiș? De ce nu e coloana infinitului? Masa tăcerii, Poarta sărutului?” Cred că ar fi pierdere de vreme să despicăm firul în patru. Probabil că în conținutul materialelor de marketing ale promotorilor expoziției figurează mai multe lucrări. Una dintre ele fiind și aceasta, cea pe care o puteți vedea în imaginea din Viena.
Pe afișul despre care vorbim este reprezentată lucrarea „Piatră de hotar”. Iar conform Doinei Lemny, probabil cea mai autorizată voce în materie de Brâncuși, aceasta ar fi singura lucrare cu conținut politic a sculptorului. Și nu ar fi fost niciodată expusă (până acum) într-un muzeu.
Mesajul transmis de „Piatra de hotar” este legat de tristețea sculptorului în legătură cu pierderea de teritoriu a României ca urmare a celui de-al doilea Război Mondial.
„Borne frontière” – așa cum a denumit Brâncuși lucrarea, este un totem din trei blocuri de piatră așezate unul peste altul. Acestea sunt „inundate” de motivul stilizat al sărutului. Sărutul, motivul acestuia vine din mitul androginului. Conform acestui mit, în viziunea lui Platon, al cărui admirator era și sculptorul, despărțirea androginului în două provoacă mari suferințe. Cred că despărțirea la care se referă Brâncuși este cea dintre el și țară.
Și nu cred că promovarea acestei lucrări pe vreun afiș are conotație politică. Ci pur și simplu este un act de difuzare a unei opere de artă.
Mitul androginului
Pe vremuri, demult, erau trei feluri de oameni: bărbați, femei și androgini. Aceștia din urmă aveau trăsături atât bărbătești cât și femeiești. Aveau forma rotundă, coastele lor erau ca un cerc. Patru mâini, patru picioare și două chipuri exact la fel care se uitau una la cealaltă. Fețele androginului erau așezate pe un gât rotund.
Și creatura aceasta care era perfectă, nu avea nevoie de nimeni pentru a fi mulțumită și fericită. Androginul s-au suit în cer ca să domine peste zei. Dar Zeus a prins de veste. Și l-a tăiat cu paloșul în două. Și a poruncit lui Apolo să-i întoarcă capul cu o jumătate de rotație. Astfel încât fiecare față să-și caute cealalată jumătate.
De la tăierea aceasta omul este nefericit și mereu în căutarea jumătății sale. Și, probabil, asta a vrut și Brâncuși să spună printr-un totem de piatră plin de săruturi și denumit „Piatră de hotar”. Că-i este dor de țară. Cum spunea pe patul morții către arhiepiscopul Teofil, că moare trist, cu dorul de țară în suflet.
Cam atât despre afișul chemare la expoziția lui Brâncuși de la Timișoara.
Expoziția „Brâncuși – surse românești și perspective universale”
Sunt reunite peste 100 de exponate reprezentând sculpturi, fotografii, documente de arhivă, filme. Au fost aduse exponate de la:
- Centre Pompidou din Paris;
- Galeria Tate – Londra;
- Fundația Guggenheim – Veneția;
- Muzeul Național de Artă al României;
- Muzeul de Artă Craiova;
- colecționari particulari
Pentru organizarea expoziției „Brâncuși – Surse românești și perspective universale” CJ Timiș a investit peste două milione de euro. Aceasta pentru ca Muzeul Național de Artă din Timișoara să fie adus la standarde internaționale în ceea ce privește siguranța exponatelor.
MNAT este în prezent singura locație regională care poate găzdui exponate cu valoare de tezaur.
» Robu primar la Timișoara? De ce nu-l votez… (asta apropos de organizarea expoziției Brâncuși!)
