Acum câteva zile i-am dat telefon, știam că vrea să-și lichideze afacerea că nu-i merge, să-și vândă mașina, să-și ia alta, să-nceapă altceva, altă școală, altă viață, nu știam ce, nici când și nici cum sau de când și de fapt nimic. Nu-l văzusem de trei săptămâni, eram curios ce face așa că am sunat. „O dau naibii de viață, gata, plec, am decis să emigrez! Plec în Malta!”
Prima dată am izbucnit în râs. Apoi, după clipele de uluială, care mai întâi au fost de mirare, de glumă, da, așa e, am mai auzit de astea, dar de ce să pleci, ce naiba, totul se rezolvă, ori vrei ca totul să-ți iese cum bați din palme, am înțeles că omul vorbește serios, că nimeni și nimic nu-l mai întoarce și că băiatul ăsta al meu chiar pleacă…
Eram în situația unui părinte care stă și se gândește ce a greșit mai mult, căci toți greșim, fără îndoială, chestia este să realizăm care din prostiile noastre sunt capitale și care sunt fleacuri!? Era vreo eroare de-a mea la fundamentul sictirului lui? Stăteam așadar și mă gândeam, eram într-una din fazele acelea când stai de vorbă cu cineva și de fapt îl auzi dar nu asculți tot ce zice, ci îți mai zboară mintea și-n altă parte, de exemplu atunci mă gândeam ce drac să fac ca să-l opresc din drum? Puteam să fac ceva!?
Am început să-l iau pe ocolite, de ce Malta? Acolo toate-s pe dos, i-am zis eu, volanul e pe dreapta iar limba lor e o corcitură de arabă, nu e apă, nici gagici mișto! „Da de unde, limba oficială e engleza!” Poți să-i spui omului că engleza se vorbește la birourile de turism și în taxiuri și la recepțiile de afaceri sau ale diplomaților, că oamenii simpli vorbesc malteza? Nu poți, că te-njură, știe el mai bine, a aflat de pe net! Că acolo e altă cultură, nu e ceea ce știe el de aici? „Mă doare-n cot! Mă duc acolo să mă stabilesc, iar limba pot să o-nvăț…” Bine, du-te…
Dar de ce Malta? Du-te-n Franța, Spania, Anglia, Irlanda, Germania, țări unde te adaptezi mai ușor, unde mai sunt români și măcar din când în când mai scapi de singurătate! „Păi, tocmai ăsta e șpilul, în Malta nu sunt români, asta înseamnă că nu voi fi privit ca un hoț, ca un pierde-vară, ce mai, nu vezi că peste tot ni s-a dus vestea? Eu mă duc în Malta că acolo nu sunt români și măcar apuc să mă aranjez până nu vin și-acolo țiganii!” Mai pot să zic ceva!?
Bine fiule, du-te! Dar ce faci, ce lucrezi? „Am vorbit deja cu câteva firme, o să încerc să dau interviuri când ajung, dacă nu, cum zici tu, spăl vase sau în port, până mă orientez eu cumva…” Ok, du-te, să nu zici că-ți stau în cale…
I-am mai zis una, alta, nimic, el pleacă și gata. Bine, du-te, să-ți dea Dumnezeu noroc! „Ba nu, eu singur mi-l fac, norocul e ceea ce-mi fac eu, nu face nimeni nimic pentru mine, cum vrei să trăiesc aici, nu vezi că mă prostesc? Eu nu vreau să rămân un mediocru!”
Mai pe șleau, mai pe ocolite, și-a scăpat fiu-meu supărările. Că de când lucrează n-a apucat să facă nimic, n-a pus un ban deoparte, mașina lui e un hârb ruginit, tot ce câștigă se duce fără să simtă ceva, ce să mai vorbim despre o casă a lui. La avansare n-a avut nicio șansă, că a fost promovat un nepot de-al șefului, etc…
Mi-am adus aminte de mine, de anii de dinainte de 89, când visam s-o șterg și eu și chiar am planificat de câteva ori trecerea frontierei. Ultima oară, când eram cu bagajele făcute, m-a oprit mamă-sa, că unde plec, ce face ea singură cu un copil, prostii din astea!?… Atunci am greșit eu, trebuia să plec naibii din țara asta, acum aș fi fost poate altfel și aș fi avut altele pe cap, nu mă rugam să le dea Dumnezeu minte oamenilor să nu mai voteze tot felul de tâmpiți! Dar pe cine să voteze, că numai de ăștia ies în față…
