La Parța nu există comunități sărace sau de oameni de mâna a doua. Vreau să spun de oameni care nu-și pot lua destinul în propriile mâini. Dar la Parța există un blestem. Mai întâi a fost groapa de gunoi. Acum este lipsa apei și mirosul rahatului de porc.
Ca să înțelegeți articolul de față și sensul întâlnirii de la Parța din după amiaza zilei de 9 august, trebuie să vă plimb puțin înapoi în timp. Nu foarte mult, doar în ultimul deceniu și doar în spațiul american, acolo de unde ne vin, recunoaștem sau nu, o mare parte din chestiile bune sau rele cu care trăim. (Una dintre acestea fiind Smithfield, care chiar dacă este controlată de chinezii de la WH Group Limited tot americanii ne-au dat-o…)
Moda proceselor câștigătoare determină schimbarea legislației americane
Revista „Mother Jones”, care practică jurnalismul independent și este finanțată din donațiile cititorilor, publica în 2014 articolul „Legea mirosului: Cum să pui la pământ o fermă de porci care miroase teribil” În text se relata o excelentă poveste de colaborare dintre doi avocați americani (statul Iowa). Pe scurt. Primul dintre aceștia, Richard Middleton, era specializat în atacarea companiilor sau fermelor cu producție urât mirositoare sau care erau bănuite că poluează prin foraje.
Middleton obținea bani frumoși din onorariul de succes deoarece le specula punctul slab, poluau cu mirosul lor zonele învecinate sau produceau daune solului. Clienții lui erau vecinii marilor ferme de porci, gen Smithfield sau contractorii acesteia.
Charlie Speer era avocatul companiilor lovite de legea mirosului, ale celor care erau acuzate de poluarea solului, etc. Cum s-ar zice, era avocatul diavolului.
Sfârșitul anilor 90 a adus mari succese pentru cazurile care-l preocupau pe Middleton, ceea ce l-a făcut pe Speer să schimbe tabăra. A trecut și el de partea celor care nu suportă mirosul dejecțiilor de porc. Mai mult, Middleton și Speer făceau deja o echipă redutabilă pusă „în slujba oamenilor obișnuiți” a celor care nu-și permiteau lupta cu marii giganți agricoli.
Unul dintre cele mai mari onorarii ale acestui cuplu de avocați a fost un onorariu de succes obținut în 2010, în sumă de 10.5 milioane de dolari. Acesta s-a întâmplat în Missouri, clienți fiind 15 vecini ai unei filiale care creștea porci pentru Smithfield. În urma verdictului juriului, compania Smithfield a amenințat că va părăsi Missouri și își va muta afacerea în alt stat. Drept consecința, în anul următor în Missouri s-a schimbat legislația. Astfel, au fost aduse modificări care limitau dreptul de a acționa în justiție, limitau cuantumul despăgubirilor, a daunelor repetate și altele asemănătoare.
Situația s-a repetat în următorii ani și în alte state americane, acestea modificând și ele legislația într-un sens asemănător cu cel descris mai sus. Cu toate acestea, jobul de succes al celor doi avocați americani continuă și le aduce profituri constante.
Avocatul Charlie Speer, citez din articolul amintit, declara: „dacă guvernul și-ar face treaba, firma noastră nu ar exista!”
Studii contestatare și contestate
În 2012 apărea pe site-ul ScienceMag.org (al Asociației Americane pentru Progresul Științei – AAF) rezultatele unui studiu al epidemiologului Steve Wing. Acesta concluziona că persoanele care locuiesc în vecinătatea fermelor de porci riscă o creștere semnificativă a tensiunii arteriale. Apoi, în 2014, sub egida Universității din Carolina de Nord, în NC Policy Watch, Steve Wing publica un alt studiu. În acesta se arăta cum comunitățile de afro-americani, nativii americani (indienii) și de hispanici erau afectate mult mai puternic decât cele de albi de efectele creșterii industriale a porcilor.
Epidemiologul Wing spunea că aceste comunități au mari șanse de a trăi la distanță mai mică de 3 mile decât populația albă. Ceea ce, pentru aceste categorii de oameni, înseamnă un impact serios. Eu, observator, interpretez afirmația din studiul lui Wing în sensul că populația de culoare, hispanicii și indienii au șanse mici de a se afla în altă parte decât în imediata apropiere a marilor ferme de porci. Unde condițiile de viață ar fi dintre cele mai proaste.
Industria de profil, procesatorii de carne au contestat aceste studii. Wing a fost considerat de către acestea mai degrabă un activist de mediu decât un cercetător onest. Deși, în opinia autorului acestor rânduri, un epidemiolog nu poate fi decuplat de la un profil de apărător al mediului în care trăim.
Procesele pierdute de Smithfield
În articolul „Mirosul și nedreptatea vieții de lângă o fermă de porci” publicat în The Nation, publicație de jurnalism independent, se relatează despre modul în care Smithfield a pierdut procesele care i s-au intentat în Carolina de Nord de către vecinii acestor ferme. Articolul se referă cel mai mult la comunitățile de afro-americani. În textul citat se vorbește despre acuzațiile care i s-au adus companiei Smithfield și care s-au concretizat în pierderea unor sume importante de bani.
Concret, cei de la Smithfield erau acuzați că prin subcontractorii săi, polua aerul cu mirosul fecalelor de porcine. În urma acestora se scotea în evidență cinci mari procese ale companiei. Pierdute. Adică Smithfield ar fi trebuit să plătească drept daune sume de zeci de milioane de dolari pentru fiecare proces în parte. Cel mai mic ar fi de 50,75 și cel mai usturător ar fi de 473,5 milioane de dolari. (Acestea erau sume stabilite de instanță dar care se reduc datorită plafoanelor impuse de modificările de legislație amintite mai sus. Astfel că în loc de 50 milioane, se vor plăti până la urmă vreo trei și ceva , ș.a.m.d., în funcție de legislația fiecărui stat.)
Dacă ar fi fost vorba de doar un proces pierdut din cauza poluării cu miros am putea spune că este vorba de o întâmplare. Dar așa cum spune și autorul articolului, e vorba de cinci mari procese, iar asta înseamnă cu totul altceva. Înseamnă o regulă, dacă ne este îndrăznit să ne dăm cu părerea.
Obligată să plătească despăgubiri, compania Smithfield a anunțat o modificare în politica sa de protecție a mediului. Respectiv că pe viitor va demara programe de captare a metanului din fecale și va produce energie pentru comunitate.
Întâlnirea de la Parța. Smithfield versus cetățeni
Cum spuneam la începutul textului, la Parța a avut loc o întâlnire între reprezentanții fermei de porci din imediata vecinătate și o parte din cetățenii comunei. Cred că aceștia din urmă au fost maxim 25-30 de persoane. Întâlnirea a avut loc la căminul cultural și sub mijlocirea primarului Daniel Drăgan. Reuniunea ar trebui privită sub prisma acuzațiilor pe care cetățenii le aduc celor de la Smithfield că le poluează aerul.
Concret, acuzațiile de aer irespirabil, de miros pestilențial, de imposibilitate a traiului normal, chiar și de scădere a valorii terenurilor din cauza poluării au reprezentat jumătate din discuție. Compania Smithfield este acuzată de oamenii din comună, de cei care au fost la întâlnire, că prin intermediul subcontractorilor săi nu gestionează eficient evacuarea dejecțiilor. (În principiu, fecalele de la porci, după o tratare în rezervoarele fermei sunt încorporate în sol în programe de fertilizare realizate cu fermierii.)
Cealaltă parte a discuțiilor a fost susținută de reprezentanții Smithfield, care și-au expus punctele de vedere și au oferit o plajă de soluții în acest sens, dar despre care voi vorbi mai jos.
De la bun început ar trebui însă remarcat un anume caracter de inutilitate al întâlnirii. Anume acela că fermierii, cei considerați de către companie responsabili de modul de încorporare al dejecțiilor în sol, ei bine aceștia nu au fost prezenți la întâlnire. Ca atare discuțiile au avut o notă de sterilitate. Cetățenilor, pe bună dreptate revoltați,li s-a spus: „Noi nu suntem responsabili de ceea ce fac fermierii cu îngrășământul! Nu avem puterea de a le spune ce să facă pe pământul lor…”
Starea de acalmie dintr-un cazan sub presiune
Că la Parța există ceva, că la Parța nemulțumirile sunt justificate o recunoaște chiar atitudinea celor de la întâlnire. Deși tăcut, mai degrabă o persoană care privește și ascultă, primarul Drăgan recunoaște existența problemei prin însăși prezența sa, prin organizarea întâlnirii. Smithfiled își dă seama că există o problemă. A venit cu o documentație pe care a distribuit-o participanților. Atitudinea a fost una cooperantă. Nimic din ce am văzut nu a arătat rea-credință.
Dar cetățeanul are întotdeauna dreptate. El plătește taxe și impozite, el votează, el decide, el este suveranul. Dacă omul îți spune că nu se poate trăi, înseamnă că are dreptate. De ce nu au venit mai mulți la întâlnire!? Despre asta altă dată.
Hotărârea de la Parța
Ca să nu batem apa-n piuă, voi spune pe scurt ce s-a decis. Ce propuneri au fost agreate și la care se va lucra.
- Smithfield va încerca să modifice programu de fertilizare a solului. Se va căuta o soluție, să se încorporeze în sol la alte ore, anumite parcele ale fermierilor să fie excluse, rămâne de văzut.
- Compania va extinde distanța față de perimetrul intravilanului comunei. Aceasta va fi crescută la un kilometru.
- Una din soluțiile propuse a fost crearea unei perdele vegetale. dar compania a sădit doar 468 de pomi în acest scop în 2021, respectiv o specie de chiparoși. Oamenii au zis că este prea puțin, iar reprezentanții Smithfield au afirmat că-și vor intensifica eforturile de a cumpăra terenuri în acest sens.
Cam astea au fost soluțiile oferite. Pentru moment.
Legea mirosului și fiorii de la Parța
Articolul acesta ar fi incomplet fără a menționa intervenția timișorencei Rodica Militaru, cea considerată responsabilă pentru apariția și votarea de către Parlament a Legii Mirosului. A fost însă limpede că prezența și afirmațiile dumneai ar fi putut să irite pe cei din partea companiei.
Dânsa susținea că în acest moment, deși legea încă nu are normele metodologice de aplicare, primarul ar avea posibilitatea de a opri temporar activitatea care provoacă poluarea prin miros. Dar, așa cum a mărturisit și Daniel Drăgan, la Parța nimeni nu are interesul închiderii Smithfield.
Se pare însă că așa cum a fost opoziția din SUA vizavi de această problemă, legea mirosului va provoca și în România reacții de respingere. Sau transformări ale acesteia încât să o facă inoperabilă. De asta se tem cel mai mult oamenii. De reacții pe lângă care opoziția europarlamentarului Daniel Buda ar putea fi doar o mângâiere pe creștet.
