Expoziția de fotografii „Marile portrete ale lui Nadar” de la Muzeul de Artă din Timișoara este una dintre cele mai reușite și mai interesante. Din punctul meu de vedere. Însă eu cred că publicul ar trebui să cunoască și o altă față a celui care a fost Gaspard-Felix Tournachon (1820-1910), a cărui poreclă Nadar a ajuns să fie un adevărat brand. Aș vrea să nuanțez puțin personalitatea lui. Eu nu sunt de acord cu titluri de genul „Boema romantică în marile portrete ale lui Nadar…” și veți înțelege mai jos de ce.
Eu l-aș numi pe Nadar mai degrabă un creator de tehnică fotografică, un pionier al fotografiei, un întreprinzător și un specialist timpuriu al marketingului adevărat. Abia apoi l-aș numi artist fotograf, portretist. Iar asta pentru că deși sunt convins că el credea în viitorul fotografiei ca artă, la vremea plenitudinii sale profesionale (1850-1900) nu știu dacă era convins de faptul că face artă.
Ar trebui să înțelegem fotografia lui Nadar în corelație cu vremurile în care a trăit, cu realitățile de atunci. De asemenea, activitatea și cariera lui să o punem în relație cu nevoile și aspirațiile la care tindea Felix Nadar.
Cine a fost Felix Nadar; pe scurt, pentru neinițiați
Provine dintr-o familie de librari de origine din Lyon dar care au făcut afaceri în Paris. Nu au prea avut succes, mai mult, tatăl său a murit falit în 1837 iar Felix a fost practic abandonat. Din biografia sa rezultă că s-a întreținut singur de pe la 17 ani.
Până prin 1848 a dus o adevărată viață de boem. A publicat caricaturi, articole de presă, a fondat el însuși ziare, a fost conectat la apariția și dezvoltarea fotografiilor. A scris vreo câteva romane. Impresia mea (este o opinie personală) este că nu a strălucit decât în fotografie.
Din 1852 face exclusiv fotografie. Lui i se datorează primele fotografii aeriene (1861). A experimentat și dezvoltat fotografia de studio, a făcut fotografii la lumină artificială, vezi catacombele Parisului în 1861. Se poate spune că a pus bazele poștei aeriene în timpul asediului Parisului din 1870.
În 1889 scoate romanul „Quand j’étais photographe” (Când eram fotograf).
A fost un adept al zborului cu mijloace mai grele decât aerul, chiar dacă a zburat și s-a folosit de baloane. Prieten cu Jules Verne i-a fost acestuia subiect de inspirație pentru „Cinci săptămâni în balon” și „De la Pământ la Lună”. Moare în 1910 la Paris.
Este considerat creatorul fotografiei de portret.
Fotografii care pot fi văzute la Timișoara
Din ce am înțeles, expoziția este una itinerantă, ca să zic așa. De aici, exponatele vor merge la Novi Sad, nu știu dacă de acolo vor fi transportate în alt oraș european. Sunt câteva zeci de fotografii în ramă de 40×47 cm pe hârtie cu albumină. Pentru cei care nu știu este o tehnică veche, consta de fapt în realizarea emulsiei fotografice într-un material transparent pe bază de albumină, obținut din albușul de ou. (Ulterior a apărut gelatina, apoi celuloidul și astăzi digital, cine știe ce va fi mâine…)
Sunt portrete cunoscute ca fiind clasice ale lui Nadar. Sunt portrete ale unor personaje cunoscute ca fiind elita societății franceze de la mijlocul secolului XIX, a doua jumătate a acestuia. Printre ele se găsesc și câteva asupra cărora planează o oarecare suspiciune, în sensul că n-ar fi fost realizate de Nadar, ci de fratele său mai mic, respectiv Adrien. Dintre acestea sunt expuse dacă nu mă înșel fotografiile poetului Gerard de Nerval și compozitorul Gioachino Rossini.
Paternitatea unor fotografii. Proces pentru brandul Nadar
Fratele cu cinci ani mai mic al lui Felix i-a fost ucenic, apoi colaborator iar în cele din urmă rival. Adrien avea și el talent la desen dar va persevera în fotografie. A lucrat câțiva ani împreună cu Felix. Acesta din urmă i-a asigurat întreținerea, instruirea și alte cheltuieli majore. În 1855 Adrien obține un premiu fotografie. Felix, furios, îi contestă dreptul de a folosi numele Nadar și îl dă în judecată.
După un proces de doi ani, Felix obține dreptul exclusiv de folosință al numelui Nadar. Asta aduce cu sine și cedarea tuturor drepturilor obținute anterior de Adrien. Așa se face că unele fotografii, deși sunt semnate Felix Nadar ele sunt în realitate executate de fratele său. Este unul din primele și marile procese pentru numele de brand. Cu tentă de fratricid…
Nadar și cariera de caricaturist, ziarist, scriitor
Eu cred că perioada aceea de la mijlocul secolului al XIX-lea era una să zicem efervescentă din punct de vedere al libertății de expresie. Publicațiile, foile, gazetele, ziarele, cum vreți să le spuneți, apăreau așa, cam cum ai face un site pe internet azi. Mă refer la Paris unde mai mult ca sigur că pentru a ajunge ziarist, pe lângă ceva talent, îți mai trebuia doar dorința. Parisul era locul ideal unde răsăreau asemenea inițiative.
Dacă știai să desenezi, dacă aveai talent, dacă te ducea capul să legi propozițiile era destul de probabil să poți publica la gazetă. Junimea vremii avea aceste preocupări pe care le folosea în spiritul emancipării, al progresului, al libertăților cetățenești.
În lumina celor spuse mai sus, cred cu tărie că Nadar a găsit un teren propice de exprimare. Totuși, aș fi mai rezervat când aș spune că avea o carieră de ziarist. Sau poate înțeleg eu altceva prin termenul acesta.
Fotograful Nadar. Când s-a născut arta portretului
Deși Nadar făcea portrete fotografice încă înainte de 1850, anul la care am văzut primele fotografii din expoziția de la Muzeul de Artă din Timișoara, acesta s-a dedicat strict fotografiei doar din 1852. Am să vă explic eu contextul.
Până atunci Nadar este cunoscut în societatea franceză (pariziană) mai ales datorită caricaturilor sale. În special cu tentă politică. El nu se comporta altfel decât ziariștii de azi. Dacă ești ziarist și vrei să ai succes nu te apuci să înjuri pe cei din opoziție, pe cei care nu au nicio putere de decizie. Pe cititori nu-i interesează să lovești în oameni deja loviți. Nu, ei vor să audă „știri negative” despre conducători, despre cei care decid, despre „burghezia decadentă” ca să fim în spiritul vremii. Despre o „clasă politică în descompunere” dacă vreți!
Asta făcea și Nadar și alții, cu mai mult sau mai puțin talent. Din asta trăiau ziariștii și atunci, din asta trăiesc și astăzi, înjură pe cei care se află la putere. Nu cred că va fi vreodată altfel.
Nadar fotograful
În 1852 se produce însă ceva deosebit. Charles Louis Napoleon Bonaparte, primul președinte al celei de-a doua Republici Franceze devine împărat printr-o lovitură de stat, adică Napoleon al III-lea. Una din primele lui măsuri a fost un fel de lege a presei, de fapt o cenzură adevărată. Se terminase cu caricaturile politice, cu pamfletele și alte prostii de genul acesta.
Acum, puneți-vă în locul lui Felix Tournachon. Din ce să trăiască? Din ce să scoată bani? Acesta este momentul în care Nadar renunță la „cariera” de ziarist și de caricaturist. Eu cred că atunci s-a născut cu adevărat fotograful Nadar. Când era obligat să găsească soluții de a face fotografii de pe urma cărora să poată și trăi.
Că atunci era dificil de trăit din fotografie nu încape discuție. Mai ales după ce l-ai criticat pe Napoleon cât ai putut iar acesta din urmă a ajuns împărat și a pus botniță presei. Iar atunci, Felix, a făcut ce ar face orice ziarist din ziua de azi. S-ar agăța de subiect. Adică a trecut la a fotografia elita societății. Pentru că nu poți avea succes dacă alegi subiecte fără potență în viața obișnuită. Subiectul îți dă puterea, iar dacă ai cap vei ști să o folosești.
Ce vreau să spun este că Nadar nu a ales să facă portrete lui Victor Hugo, Offenbach, Berlioz, Verdi și încă mulți alții doar de amorul artei. Cam tot ce a făcut el a avut (și) motive publicitare. Aceasta era cartea pe care el a jucat-o. Nu era agreat la curtea lui Napoleon al III-lea și trebuia să-și facă într-un fel publicitate. Or cum altfel să devii celebru dacă nu prin a fotografia personaje celebre!? Este o cheiță pe care orice ziarist adevărat o ține legată la gât ca pe un talisman. Și care ar însemna ceva de genul: „Alege-ți subiectul în funcție de ceea ce vrei de la meserie!”
Iar pe atunci, pe la începuturile fotografiei, când aceasta devenea din ce în ce mai ieftină, piața era în plină dezvoltare. Cred că oamenii mai doreau și altceva în afară de pictorii adevărați, în fața cărora trebuia să stai la pozat și pe care mai trebuia să-i și plătești. Nu erau prea mulți clienți de acest gen.
Marketing stil Felix Nadar fotograful
În acea perioadă de început a fotografiei, dacă nu te ducea mintea erai fiul ploii. Vă dau exemplul cu Gustave Le Grey (englezii îi spun Le Gray). Acesta este numit de Wikipedia drept cel mai important fotograf francez al secolului XIX. Le Grey a devenit fotograful lui Napoleon al III-lea, el i-a făcut portretul în 1852, nicidecum Nadar care era un portretist la modă. Încă și astăzi să obții titlul de fotograf al Casei Regale sau la orice instituție este deja ceva de marketing. Îți face reclamă și prin urmare îți aduce clienți.
Însă Le Grey, în ciuda talentului său, era un habarnist absolut la a-și vinde marfa. A ajuns să-și părăsească familia și să fugă în Egipt ca să scape de datorii. Soția sa va sfârși prin a cere milă autorităților, își dorea cu disperare o pensie din care să trăiască.
În schimb, Nadar, a fost printre cei mai inventivi și mai productivi în materie de marketing. A intuit foarte devreme că între fotografie și publicitate este o strânsă legătură. A simțit posibilitățile fotografiei aeriene și aplicațiile acesteia. În construcții, arhitectură, război…
Nadar „balonistul” și inspirația lui Jules Verne
Pasiunea lui pentru zborurile cu balonul nu cred că era de o intensitate nemaipomenită. El s-a folosit de baloane pentru a face primele fotografii aeriene. Pentru a vinde imagini. La vremea respectivă au fost ceva similar cu impactul dronelor de azi.
Felix nu credea în durabilitatea zborului cu balonul. Zborul cu balonul era destul de incontrolabil, depindea de curenții de aer. Iar fotografiile cu el în nacelă erau niște regii realizate în studioul său din Bulevardul Capucinilor 35. Folosea zborul cu balonul preponderent pentru fotografiile aeriene. (Cred că mai încerca să scoată și un ban, am citit undeva că organiza chefuri cu balonul). Iar mai târziu, în timpul asediului Parisului din 1870, baloanele cu aer cald erau folosite pentru primul serviciu de poștă aeriană.
Ca dovadă a celor spuse mai sus, să notăm că Nadar a fost președintele unei asociații care promova zborul cu mijloace mai grele decât aerul. Acolo era și Jules Verne, secretar. Acesta din urmă va scrie cele două volume amintite mai sus inspirându-se din ființa lui Nadar.
În timpul asediului prusac se va pune baza primei poște aeriene. Din Paris zburau baloane cu aer cald și cu mesaje pentru francezii de dincolo de asediu. Dar care nu se mai întorceau pentru că nu existau curenții de aer necesari. Problema va fi rezolvată cu porumbei cărora li se atașau corespondențe microfotografiate. O altă inovație a lui Nadar, corespondență microfotografiată.
În mare, cam asta a fost cu ceea ce am vrut să spun despre expoziția de la Muzeul de Artă din Timișoara. Mă gândesc însă că scopul acesteia a fost acela de a arăta portretele din acea vreme. Cum se făceau, cum arătau oamenii. Și dacă te uiți la fotografii nu se poate să nu rămâi impresionat.
„Marile portrete ale lui Nadar” este o expoziție care trebuie văzută. Fiindcă nu aveți foarte des ocazii din acestea…
- Contribuie prin PATREON
- Mai multe informații
