Am ascultat incognito și cu gura căscată o conversație între un puști – căruia nu-i dădeam mai mult de 14 ani – și câțiva oameni, adulți în toată regula, bărbați și femei. Scena se petrecea într-o sală de mese, era un fel de taifas după ce și-au umplut burțile. Ăsta micu le povestea celorlalți că de fapt el nu este așa de mic cum pare, că are nevastă și copil, ceea ce tovarășii lui știau deja dar nu cunoșteau amănuntele. Ei bine, insul, copilul, viitorul adult sau cum vreți să-i spuneți s-a însurat pe la vreo 16 ani cu nevastă-sa care avea pe atunci 14! Zicea că i-a luat destul până a educat-o și a fost nevoit să-i tragă destule palme pentru asta, dar femeia acum ascultă și-și vede de treabă, nu mai comentează nimic și a devenit o nevastă model. Vă dați seama, ciuleam urechile și abia mă abțineam să nu intru în vorbă…
Aflasem cu ocazia asta că piciul nu împlinise 18 ani. Nu era țigan, sau nu părea… Nu m-a impresionat nimic altceva în afară de lipsa de reacție a tovarășilor lui de masă și de serviciu, care n-au văzut nimic ciudat în viața micului bărbat, nimic nelalocul lui, totul era firesc, probabil că și bătăile pe care bărbații le trăgeau nevestelor lor, ca și cele primite de femeile prezente atunci la întrunirea din cantină. Apoi, ca un corolar la toată teoria asta, întreabă cineva dacă nu s-au gândit înainte de a se căsători ce vor face cu viața lor? Iar răspunsul m-a lăsat perplex: Nuuu, păi se gândește Domnul la noi, ne spune El ce avem de făcut!
Vreau sau nu, individul ăsta mic, un exponent al îndobitocirii practicate în unele așa-zise culte neo-protestante, m-a făcut să mă gândesc că nu există lege care să ne indice vârsta de la care putem procrea, vârsta de la care putem să ne întemeiem o familie, ci asta depinde doar de bunul-simț al fiecărei nații în parte. Depinde de cultură, și când zic cultură mă gândesc și la „sistemul religios”. Noi, vorbim de indieni și de căsătoriile aranjate, de țigani și felul în care-și vând fetele, dar toate astea se întâmplă și sub ochii noștri, iar când auzim de așa ceva nu facem decât să țâțâim din buze. „Așa a vrut Domnul!”
Am știut mai demult de un articol din „Huffington Post”, care relata cum o fată de 8 ani dintr-un trib yemenit, de undeva de prin Arabia Saudită, a murit în noaptea nunții ei din cauza rănilor provocate de actul sexual cu soțul ei de 40 de ani! O postare pe FB mi l-a readus însă în memorie. Coroborat cu întâmplarea din cantină m-a făcut să-mi dau sama că lucurile nu sunt chiar așa de simple, mai mult, nu le putem eradica definitiv. Cel puțin în privința lumii arabe, pentru americani și europeni lucrurile sunt clare, însăși încercarea de a le elimina ascute prăpastia dintre culturile noastre, pentru că este o prăpastie și dă apă la moară extremiștilor.
Am să vă relatez o întâmplare care va reuși, cred, să vă transmită ideea că felul în care privim copilul, ceea ce facem cu el, poate diferi de la un capăt la altul al Pământului, dar extremele se pot observa chiar și sub nasul nostru și parcă ni se par lucruri firești…
Printre marile atracții oferite turiștilor în Egipt, și nu cred că s-au schimbat prea multe chiar dacă ultimele 4-5 luni au fost aproape un dezastru pentru turismul de la piramide, se numără și vizitele la așa-zisele institute de covoare. Sunt de fapt o mare țeapă dată europenilor, pentru că nu există așa ceva, un institut al covorului, al papirusului sau al parfumului și scarabeului! Dar chestia ține, turiștii se duc și plătesc bani grei să vadă și să cumpere.
Am profitat și eu de o astfel de vizită, iar ce am aflat și văzut merită spus. Un astfel de institut este de fapt un mare atelier de făcut covoare și carpete din exploatarea copiiilor. Prea puțini bărbați și/sau femei muncesc acolo. E un srl de exploatat munca minorilor, care minori într-o țară arabă au altă valoare, după cum vă spuneam despre diferența dintre culturi. Să vedeți! Sus, la parterul imobilului-institut este magazinul, cu vânzători și covoare expuse și carpete, iar jos, la sunsol, sunt copiii care lucrează. Am avut șansa să cobor să-i văd, insul care s-a oferit să-mi arate credea că eu voi face propagandă lumii arabe și voi fi cucerit de ceea ce-mi va arăta el! Asta nu mă-a cucerit…
Copii de 10-14 ani lucrau la războaie de țesut. Ghidul îmi explica mândru: „Acești copii nu sunt la fel ca și ai voștri, toată ziua pe internet și la tv și nu fac nimic acasă. Nu, aceștia muncesc să-și întrețină familiile. Da, ai auzit bine, acești copii au neveste acasă, ei au fost crescuți în spiritul lumii noastre, sunt de departe mai buni și mai curați la suflet decât copiii din America și Europa!” Iar sus, noi, europenii, cumpăram covoarele. Și nu ne gândeam că de fapt, prin banii noștri, mențineam această prăpastie dintre culuri.
De la nepăsarea de turist care cumpără ceva hand-made, la cea față de cununia cu o fată de 14 ani a unui „neo-protestant” din Timișoara, care spune că așa a vrut Domnul, ca el să-și ia nevastă care avea 14 ani și că Dumnezeu o să aibă grijă de el, este o distanță cât vârful unui cuțit.
Iar cârcotașilor le transmit că acest ins despre care am relatat mai sus este muncitor la serviciul de curățenie al Continental AP din Timișoara. La fabrica de anvelope altfel spus, o fabrică aparținând marelui concern Continental…
