Am ajuns în fața unei domnițe dintr-un birou al finanțelor din Timiș ca să-mi dau declarațiile 200 și 220. Cine le avea completate pe amândouă era extras de femeia asta din coada de la etajul unu, de acolo unde se depuneau și dus la calculatorul ei și treaba mergea ca unsă pentru cei cu actele în regulă. Mie nu-mi venea să cred că aș putea să scap așa de ieftin, fără număr de ordine, fără nimic, am stat doar vreo 10 minute la rândul acela care deja devenise înfricoșător, știți și dvs cum sunt cozile la plătit impozite, ați văzut la tv și stați că e abia începutul lor!
Cum spuneam, eram fericit! Și cum dușmanul binelui este mai-binele, mă pune naiba să intru-n conversație cu tanti asta. E bine cum am completat? „Da, e bine!” Dar on-line nu le-am putea depune declarațiile astea nenorocite care mie mi-au mâncat sufletul din cauza cozilor, că ar fi mai bine și pentru mine și pentru dvs. să nu ne mai înghesuim, iar dvs. lucrați fără stres, ar fi mai bine pentru toată lumea, nu-i așa!? „Ohooo, zice domnița, dar credeți că mie nu mi-ar plăcea? Cum nu, dar nu se poate!” Bun, și acum arunc bomba în încăperea aceea mică, de la etajul unu al finațelor, clădirea nouă de pe Gheorghe Lazăr. Zic: știți, eu mi-am plătit impozitele on-line, așa că măcar de asta am scăpat, le-am achitat în conturile acelea pe care le-ați afișat dvs pe pereți, lângă camera P08… „Vai de mine, zice madama, dar știți că s-au schimbat conturile? Sigur ați plătit în alea care trebuie?”
Fericirea mea de dimineață de ianuarie s-a dus! S-a dus cu vântul rece de afară, cică vine și zăpada acuși-acuși, s-a dus naibii toată bucuria vieții mele. Adică nu mi-am închipuit eu vreodată că aș putea fi mai deștept decât statul, dar să-mi plătesc impozitele în conturile pe care statul mi-a zis că trebuie să le folosesc și apoi să aflu că statul ăsta le-a schimbat între timp fără să-mi spună mie nimic, asta e o treabă tare urâtă, la fel ca fraza asta stupidă și pe care nu știu cum s-o mai termin…
Statul ăsta m-a scos din sărite. M-a ucis. Ca pe scaunul electric de la americani, cică în nu știu care stat de-al lor, că și ăia sunt suciți rău, nu pot sta locului într-o singură țară cu câteva județe, le trebuie vreo 50 de țări, ei bine nu mai știu unde se dă injecția letală cu drog euforic. Adică le bagă substanța, condamnații se veselesc, se simt bine și apoi crapă. Așa s-a făcut și cu mine acum. M-au făcut să cred că scap de cozi, că pot plăti elegant, frumos, mi-au luat banii și acum zic că n-am plătit bine! Ptiu!
Și care sunt conturile astea, mai întreb eu, poate totuși am plătit în alea care trebuie, poate s-au schimbat după ce m-ați golit pe mine? Ea își ridică umerii frumoși și la care eu nu mai aveam chef să mă uit, căci totul până la bani, distracția pe urmă, adică pricep că nu știe.
Zice madama mai departe. „Dar eu zic să mergeți jos la P08 și să întrebați, nu stați la rând, doar întrebați dacă au venit conturile cele noi, dacă le au imprimate și vedeți ce faceți…”
Bun, mă furișez pe lângă pereți, abătut ca un câine fugărit de hingherii lui Robu, cobor scările, dau colțurile coridoarelor, ajung la P08, mă uit lipicios la cei care așteptau acolo, ei se uită urât, bănuiau că vreau să mă bag în față doar pentru o întrebare, ai nabii oamenii de acolo cum le știu ei pe toate, și-mi bag picioarele zic eu în gândul meu și intru în P08! Ăia de afară urlă. Îi auzeam…
Sărutmâinile, bună ziua, vă rog frumos, ați primit conturile cele noi, le aveți afișate pe undeva? Nimeni nu mă bagă în seamă. Liniște. În birou, că afară nu, cum am spus. Trei funcționari, trei oameni, la birourile lor, îi doare pe ei în fund de întrebarea mea. Să-mi iau bilet de ordine și să vin la rând, par a-mi zice prin tăcerea lor.
Deschid ușa la ieșire, pun mâna deasupra capului să nu-mi cadă vorbele grele-n cap și ies și afară din clădire și o tai nene! Nu mai calc eu pe aici, zic așa, de bravadă…
Și dacă n-am virat banii în conturile care trebuie? Eh, asta devine complicat, trebuie umblat, cu cereri, dai banii din nou, se adună penalități, porcării, îți vine să te duci în statul ăla din America.
Dar eu n-am chef de așa ceva. Dacă mă porcăiesc ăștia cu impozitul o să mă judec cu statul din nou. Uf, că abia scăpasem de un proces. Și dacă statul câștigă plec dincolo! Numai bine, până atunci intrăm și-n Schengen, piața muncii s-a liberalizat de tot. Sunt român și mă așteaptă Anglia!
