Am fost să văd noul documentar al lui Charlie Ottley, respectiv „Flavour of Banat and Crișana” prezentat în premieră la Timișoara. Eram curios, să văd ce scoate acum din zona asta și cum o prezintă. Și doream să văd și ce impresie-mi face așa, ca om, fiind prima oară când îl întâlneam în persoană.
Ca o mică paranteză, trebuie să vă mărturisesc că nu m-am mai întâlnit cu el și nu știam ce fel de om este. Eu, de obicei, nu emit păreri despre cineva cu care n-am văzut față-n față. Pe care nu l-am „mirosit” pe viu cum se zice. Asta jurnalistic vorbind. Căci altfel, în privat, între prieteni și la un vin, bârfesc dacă am ce, nu mă dau în lături. Nevinovate…
Bun, să revin la Charlie Ottley.
Ottley în pericol? se va româniza de tot? Băile Herculane…
Când zic asta înseamnă că nu-i a bună. Ori nu știe, mai degrabă cred asta, ori nu vrea să spună, foarte probabil și asta! Așadar, are toate șansele să devină un bun ziarist român. Să lăsăm gluma și să vă spun că bine-cunoscutul jurnalist britanic a atins un subiect extraordinar de sensibil: degradarea stațiunii de la Băile Herculane!
Filmul prezintă starea de degradare, de fapt de părăsire, de rea-voință, de românism în cel mai avansat stil de miserupism. Pereții clădirilor stau să cadă. La propriu. Ne sunt prezentate imagini și o discuție cu o tânără, nu i-am reținut numele, care se ocupă de restaurarea clădirilor. Este vorba de o firmă de arhitectură-construcții.
(Dacă doriți să sprijiniți refacerea stațiunii accesați Herculane Project și faceți o donație. Banii vor fi cheltuiți cu mult folos. Asta nu apare în film, vă zic eu!)
Charlie Ottley spune cu cuvintele lui că statul român este iresponsabil că lasă să se piardă monumente istorice de mare valoare. Că, de fapt, totul este o afacere imobiliară. Adică vechile clădiri au fost cumpărate pe nimic și acum proprietarii așteaptă să se dărâme, iar apoi să facă profit! Și câtă dreptate are!
C.O. atacă așadar frontal un subiect despre care toată lumea știe câte ceva. Dar nu duce lucrurile pe un teren concret, să spună cutare și cutare, ăia au făcut, dați cu pietre după ei. Poate că nici nu e locul unor astfel de dezvăluiri într-un film documentar de promovare turistică.
Cine este de vină pentru dezastrul de la Băile Herculane?
În filmul documentar „Flavour of Banat and Crișana” al lui Charlie Ottley nu ni se furnizează nume de persoane care și-au adus măreața contribuție la jaful Băilor Herculane. O să-mi permit să vi le spun eu: sunt politicieni în primul rând. Care s-au învârtit în sferele amețitoare ale puterii PSD-iste. Printre ele este fostul Făt-Frumos de Luncavița, ex-deputatul PSD de Caraș-Severin, Iosif Armaș, care pare a fi conducător de grup infracțional.
Din acest grup mai fac parte și funcționari ai statului, un avocat, un executor judecătoresc, notar, dar și cunoscutul (în Caraș-Severin) fost deputat Ion Tabugan. Peste care nici avioanele nu treceau. Mă rog, așa e folcorul… Pentru detalii ale procesului început astă-vară citiți în Express de Banat linkul de mai jos. Și vă mai dau un link cu Maria Grapini, căci și pe aceasta o apucase patriotismul clădirilor de patrimoniu lăsate de izbeliște. Ca să vedeți trombonismul clasei politice…
» Autorii jafului de la Băile Herculane vor fi judecați
» Pentru cine gătește Maria Grapini
Cuprinsul filmului „Flavour of Banat and Crișana”
Bun. Deci asta cu Băile Herculane a fost, din punctul meu de vedere, partea tare a filmului. Esența dacă vreți și pentru asta îi mulțumesc lui C.O. Și chiar dacă a fost un fel de anchetă jurnalistică așa… ca apa sfințită, merită subliniat efortul lui Charlie. Și să sperăm că nu se românizează.
Ce mai puteți vedea în film? Vă ofer un index prescurtat al conținutului filmului lui Charlie Ottley. Extrase cu date turistice și informații, nu neapărat conținute în filmul documentar, mai completez și de la mine…
Tunelurile subterane de la Oravița
De fapt este vorba de un întreg sistem de canalizare construit între 1733-1754 și declarat monument istoric. Dar care (ca de obicei) până acum a fost lăsat în voia sorții. În fapt o rețea de tuneluri, ceva asemănător cu catacombele din marile metropole, doar că este la Oravița și se păstrează proporțiile.
Există în derulare un program cu finanțare europeană de punere în valoare a acestui sistem dar… va mai dura 3-4 ani. Cel mai lung tronson este sub orașul vechi Oravița, are cam doi kilometri și lățimea medie patru metri. Acesta pleacă de la Lacul Mic, o altă mare atracție a Oraviței imperiale.
Morile de la Rudăria
În documentarul „Flavours of Banat and Crișana”, Charlie Ottley atinge unul din subiectele mele preferate, respectiv sistemul de mori de apă din comuna Eftimie Murgu. Chiar este prezentat un almăjan care descrie în grai cum se numesc piesele compoente ale unei mori de apă. Jurnalistul, realizatorul de filme documentare, reușește să etaleze farmecul de povestitor al lui Pavel, unul din proprietarii de moară.
Nu-mi voi permite să redau mai multe din film, o să vă las pe dvs să apreciați. Când o să-l vedeți. Dacă încă nu cunoașteți complexul puteți citi despre el pe Wikipedia.
Timișoara, Reșița și restul lumii
Charlie Ottley este cu siguranță atras de mediul rural, de natură. Mai puțin de zonele urbane. Totuși, vorbește despre trecutul industrial al Reșiței și atinge măreția apusă a orașului. La fel și Timișoara, o scoate în evidență prin imagini și evidențierea aspectelor europene, multietnice, diversitatea multiculturală. Acum, opinia mea, poate că aș fi dezvoltat puțin un subiect citadin, dar e bine și așa.
Aștept să facă și ai noștri ceva în genul acesta și apoi mai vorbim. Nu că n-ar ști sau n-ar avea aplicățiune să facă filme documentare. Dar de la Aristide Buhoiu încoace parcă nu prea au mai fost. Cine știe meserie se duce în Vest. Asta e. (Vezi că și Aristide s-a dus în America, așa că despre ce vorbim!?)
Transluncanii
Transluncanii este un drum scurt dar extraordinar de spectaculos. Face bine pentru motocicleta lui Charlie Ottley. Care-i scoate în evidență frumusețea prin filmări din dronă. Transluncanii sunt de fapt o șosea recent modernizată și care traversează o parte din masivul Poiana Ruscă. Oficial se numește „drum agricol Oboare”.
Acum, dacă mă întrebați pe mine, sunt foarte curios cât o să țină și acest drum. Nu prea am speranțe, ținând cont că avem o reputație excelentă în a face treburile de mântuială. Vezi și așa-zisul Trans-Semenic, o altă șosea spectaculoasă care lega Brebu Nou de Slatina Timiș. A adus turiști și a scurtat drumul, tăia platoul Semenic în două. Dar a fost așa de bine făcut încât după câțiva ani l-a luat dracul! Acum e calvar să mergi pe-acolo cu mașina.
Publicitatea la nivel de artă
Britanicul stabilit în România știe să-și vândă marfa. Filmul durează cam o oră. Din toată durata lui jumătate e publicitate. Dar făcută așa, cu stil, că-ți lasă gura apa. Ottley bagă reclame-n tine de nu-ți dai seama. Te face să te simți ca și cum ai bea o bere rece în arșița verii.
Tot drumul de la Herculane la Timișoara m-a băgat prin toate birturile! Mi-a arătat cele mai bune pensiuni, pizzerii… Eu, dacă aș fi fost în locul lui, cred că eram mai mult lat și sub mese, decât călare pe motor. În fine, sper că ați prins ideea și gluma și autoironia! Dar un film nu se face fără bani, până la urmă și C.O. este un freelancer și trebuie să trăiască din ceva.
De exemplu, din Timișoara a scos un interviu cu un proprietar de restaurant din Piața Unirii… de credeai că toată lumea merge să mănânce la el! (Și consumă și interviul câteva minute bune…) Aiurea, erau niște specialități pe care puțini și le permit. La fel cu dormitul, hotel, pensiune, cum sunt paturile. Îți spune tot, unde să mergi să mănânci, unde să dormi! Știe ce face, le are cu publicitatea. În fine, nu-l scotocesc ca să nu-i stric șusta lui Charlei Ottley. Ce vreau să spun este că un film nu se face fără bani. Oricât de iubitor de natură ai fi, oricât de iubitor de români ești… din ceva trebuie să trăiești!
» CJ Timiș a plătit 25.000 de euro lui Charlie Ottley pentru trei filme
Perspectivele lui Charlie Ottley
Prezentarea filmului „Flavours of Banat and Crișana” s-a făcut la sala Consiliului Județean. Nu s-au omorât prea mulți să vină. Nah, ce vreți, noi știm ce trebuie să vedem, nu e cazul să vină englezul cu motorul să spună asta aveți fain, asta nu! Sincer, eu cred că lui chiar îi place România. Își face și meseria, umblă și vandra, ce mai, cred că ăsta i-a fost destinul! (Oana Mihai a pus stăpânire pe el și l-a luat de bărbat, mă gândesc că bietului Charlie i s-au și redus gradele de libertate. Deci nici n-ar putea să spună lucruri de genul că nu-i place mâncarea sau aerul. Soarta, ce să-i faci!…)
Am înțeles că o perspectivă de viitor (asta vrea să facă, la acest proiect lucrează acum) ar fi să dea drumul unui site care promovează România. Din câte am înțeles turiștii de aiurea vor putea să facă rezervări. Vor afla tot ce-i interesează, vor primi recomandări. Da, e ceva ce lipsește și cred că ar merge. Că noi, cu atâția miniștri de turism de-a lungul timpului…
Bun, închei cu o idee care mie mi-a plăcut și mi-am dat seama că are gusturi faine. Deci, Ottley a mărturisit că dacă ar fi să locuiască aici, în Banat, ar vrea Cheile Nerei! Cred și eu, locurile pe unde am copilărit eu. Cele mai faine din lume!