Pe vremea când mă ocupam de campaniile electorale și mergând să-mi iau banii, așteptând în anticamera biroului celui care urma să mi-i dea, adică la un baron cum s-ar spune, stăteam așadar pe canapea cu cafeaua lângă mine, cu țigara în gură (pe atunci fumam ca un turc) și mă flecăream cu secretara. O tipă faină, e adevărat că nu ca și Cătălina lui Dragnea, dar tot femeie „antâia” era și aia! Eu, hu-hu-hu, ea, hi-hi-ha și așteptam…
Intra câte un primar din județ, el îmi zicea să trăiți, că doar știa că sunt un fel de mână a șefului cel mare, apoi un patron de firmă, de abator, de joagăr, iar un primar și tot așa. Hu-hu-hu și hi-hi-ha! Și așteptam să mă cheme șeful cel mare, că mai aveam și altă treabă, trebuia să merg la redacție să mai și lucrez ceva…
M-a chemat. M-a întrebat cît trebuie să-mi dea, iar eu am zis atât. Se întoarce, deschide fișetul, știți, dulapuri din alea de tablă, vechi de când lumea, eu le știu că-s tot așa și acum, vopsite-n verde ciocan și cu un număr de inventar scris pe-o latură. Vă spun drept, până atunci nu mai văzusem atâția bani la un loc în viața mea! Teancuri, teancuri, teancuri puse unul peste altul. A luart cât îmi trebuia mie și mi-a dat. I-am băgat în geantă și am plecat. Am lăsat secretara-n spate, gata cu hu-hu-ul și am fost cel mai bogat, cel mai tare și mai mare, doar pe mine mă vedeam grozav, ceilalți erau niște nimeni!…
Sunt sigur că, în mintea șefilor cei mari, nu s-au schimbat prea multe nici acum, poate doar dulapurile să fie altele, deși mă îndoiesc. N-a dispărut nici ideea că banii sunt negri, colectați din teritoriu, de la toți cei care vor să trăiască fără griji în județ, sub conducerea evidentă a baronului. Cine este baronul? Îl știe fiecare pe al lui! Pentru cei de jos, cei care sunt cu cotizația, începe însă degringolada, iar asta nu e provocată de lupta între ei a sorilor de pe cer, ci de neastâmpărul procurorilor, care încep să sape fiecare cu sapa lui și sunt tot mai greu de oprit de inși de tipul „ponta” sau „băse”. În aceste condiții devine evidentă spaima „contribuabililor” care-și pun întrebarea „domnule, dar dacă ne prinde pe noi”? Pentru că ei știu, simt și văd că pe capul baronilor cineva a pus un premiu…
Un singur lucru rămâne (încă) neschimbat: prostia! Asta nu doare și-ți dai seama de ea doar făcând comparație cu unul beat, vezi că ăla se va trezi în cele din urmă dar prostul ba! Din fericire, în „lupta cu inerția” intervine, așa cum am sugerat, procurorul. Acesta este un ins care stă la pândă, și ascultă mereu ce spun indivizi ca Mazăre. Iar ascultîndu-l pe baronul de pe plajă, îți dai seama imediat că a intrat în metastază, iar procurorul care-l urmărește îl va și găjbi cu prima ocazie. Citiți și dvs. ce poate debita primarul de Constanța în legătură cu o presupusă viitoare amnistie pe care dumnealui o va propune: „Pe cale de logică, mă gândesc că nu contează cum ai făcut banii prin evaziune, prin nu ştiu ce, din momentul în care i-ai adus în ţară eşti iertat, se poate face şi asta şi rezolvăm o problemă. Urmează să fie asumată politic…”
Orice om de bună credință își dă seama că un individ cu asemenea idei va cădea cât de curând. Pentru că vrem, nu vrem, ne schimbăm noi, ceilalți. Începem să realizăm că elucubrații de genul amnistiilor pentru cei care au făcut evaziune fiscală, că Agenția Națională de Integritate chiar își face treaba, iar ideea nocivă că nu e treaba Uniunii Europene ce facem noi cu legile noastre e într-adevăr o gogomănie. Ce spune Mazăre chiar pare desprins din Caragiale, doar că foloseşte oarecum alte cuvinte. Caţavencu spunea că să-şi vadă de trebile ei Europa…
Sunt absolut convins însă că baronii nu vor cădea cu una, cu două, dar se vor prăbuși, asta mi-e clar. Asemeni lui Al Capone ar trebui urmăriți la chichițe de fisc, de imagine publică sau mai știu eu ce declarație de avere sau stare de incompatibilitate… Chiar dacă ei, disperați, latră prin piețele publice că vor face legile cum vor, căci sunt la putere!
