Gândul că voi merge la un concert Cargo și nu va trebui să mă-nghesui cu nimeni m-a umplut de-o bucurie pe care o așteptam demult. Cică au voie doar cei cu bilete și care sunt și vaccinați. Dacă mai pui la socoteală și că trebuie să-ți placă nebunii de la Cargo, mă și vedeam solist prin Piața Libertății, eu, câțiva alți babalâci și o mână de motocicliști fără minte care s-au vaccinat! Așa da, îmi ziceam eu, trebuie să aibă și vaccinații niscaiva avantaje!
De restul, adică de ceilalți, adică cine cântă în deschidere, adică umplutura, adică cei nelansați, adică începătorii sau expirații, adică …. de ăia nu-mi păsa! Pe mine mă interesa doar Cargo și nimic mai mult, putea să cânte-n deschidere la Cargo chiar și Klaus Iohannis că tot nu m-aș fi înduioșat…
Așa că mi-am tras la urgență un bilet de pe internet. Trebuie să spun că m-am temut că nu mai găsesc tichete, așa, o idee, că s-a umplut lumea de motocicliști și că babalâcii au ieșit din case toți, deodată, la aceeași oră și-n același oraș și le place dintr-odată Cargo. Asta a fost prima!
A doua e că mi-am căutat două ore adeverința de vaccinare, că nu mai știam unde am pus-o. Nu sperasem eu vreodată că voi apuca să mă folosesc de ea. Și n-am găsit decât o copie scanată, mi-am zis că bună o fi, așa că am renunțat la ideea de a-mi face singur o adeverință de vaccinare nouă, de urgență, la imprimantă,
Dar să vedeți ce chestie: nu m-a întrebat nimeni de adeverința de vaccinare, dar absolut nimeni! Oricum, după ce fetițele de la intrare mi-au pus o brățară de hârtie la încheietura mâinii, m-am plimbat câteva minute pe acolo și n-am mai suportat să stau singur și am ieșit afară din țarc.
Public nepotrivit la muzica potrivită. (sau invers…)
Florin Mihoc, acest celebru DJ al manifestărilor din Timișoara, a început să spună tot felul de glume, chema lumea prin stația de amplificare, dar intrați, intrați, că e mai bine înăuntru. Ți-ai găsit, nimeni nu dorea să intre, toți erau pe după gard și se vedea că sunt cuprinși de-o lene nemaipomenită. Le zicea Mihoc ceva de genul că mai bine să-ți fie bine decât să-ți fie rău, haideți înăuntru! Ei nu și nu…
Părerea mea este că nu știau că poți intra fără adeverință de vaccinare, dar deh, dacă nu încerci nu afli! Ei au rămas cuplați la ce scria pe afișe, că spectacolul e doar pentru cei vaccinați. Nu-ți trebuie nici mască, primeai una de la fetițele de la poartă… (o mască!)
Ți-ai găsit, urma să cânte Beck Corlan cu trupa ei, o cântăreață din Timișoara care are voce și e fain s-o asculți. Bine, opinia mea este că dacă ar cânta în limba română și nu în engleză ar fi altceva! Dar nu vă luați după mine, că eu nu mă pricep la muzică, ce spun eu sunt doar vorbe de chibiț. Și mai cred că nici nu era publicul pregătit să o asculte, ăștia din seara asta nu prea sunt ei duși la biserică. Așa că nu erau amatori de Beck Corlan. Nu, toți așteptau să vină Cargo!
Cred că-mi părea rău de ea, nu avea public asortat cu cântecele ei! Era ceva asemănător cu a cânta singur în baie…
Și fata asta termină ce avea de cântat și iar apare Mihoc. Haideți oameni buni, intrați, nu vă mănâncă nimeni. Ți-ai găsit, lumea dorea Cargo! Și începe să prezinte echipa de handbal care o să fie campioană națională. Trage nenea Mihoc din toate pozițiile, spune bancuri răsuflate de la Cluj. Eu zic că și de-asta lumea nu se-nghesuie să intre-n țarc. dacă le-ar fi zis că haideți, nu vă trebuie adeverință, ăhă, ar fi venit și din Fratelia!
O voce care țâpurește-n rock
Și după ce au plecat handbaliștii a venit altă trupă, respectiv cei de la TM Groove, un mix de experiență și tinerețe. Cine e amator de rock îi cunoaște fără îndoială și îi apreciază. Nu voi insista asupra lor, asupra farmecului indiscutabil, asupra talentului evident. Sunt buni, dar observația mea rămâne și în cazul lor, mai puține coveruri și (mult) mai multă originalitate ar fi extraordinară.
Dar cum vă spuneam, cine sunt eu să-mi dau cu părerea-n muzică. Inclusiv cei din TM Grove au recunoscut că ei știu ce vrem noi, noi vrem Cargo! Adică nu vor să ne enerveze. Băieți simțiți. Și solista lor Maria Hojda, sincer, într-un moment de virtuozitate am crezut că sparge tobele, nu mi-am închipuit o puștoaică să dea cu atâta putere-n ele. Deci nu e doar vocalistă, are și alte talente… Și mai ales cu atâta ritm. Dar cine sunt eu să-i comentez pe ei, ce știu eu ce-ia aia muzică…
În fine, opinia mea este că în afară de Cargo, care chiar dacă ar fi cântat prin telefon tot ei ar fi fost momentul serii, al doilea moment important al zilei a fost felul în care Mihoc i-a prezentat pe (din nou) viitori campioni de rugby ai României. Sunt acolo niște jucători din Fiji, care au niște nume așa de haioase și de greu de pronunțat, că fără îndoială i-aș da un premiu pentru asta. Nu știu dacă a zis bine cum îi cheamă, că nu mă pricep. Fac și eu pe chibițul…
M-am uitat la moacele lor să văd dacă nu înjură printre dinți când spune Mihoc cum îi cheamă. Dar nu ziceau nimic, semn că ori erau prea binecrescuți ori nu auzeau nimic din cauza boxelor pe lângă care treceau când urcau pe scenă. În fine…
Steagul lui Adi
Și iată că vine Cargo! Piața este deja aproape plină. Acum, știți cum e? Dacă eu vă povestesc ceva ce mi-a plăcut, ceva ce a fost personal ca să spun așa, ceva ce așteptam demult, n-o să reușesc să vă transmit ideile. Senzațiile, amintirile, orice lucru la care te gândești cu plăcere își pierde farmecul când îl povestești. Vorba lui Iliescu, îl întinezi…
Probabil că marea bucurie pe care o dau cei de la Cargo vine din muzica lor și simpă și elaborată, din veselia și simplitatea versurilor. Și bucuria muzicii lor ajunge și la cei ce nu sunt rockeri sau sunt speriați de motociclete. Cine altcineva în afară de ei s-ar putea gândi că din cuvintele „nu mai am țigări” se poate scoate un refren, un hit!?
Uite-așa, nu trebuie să fii rocker ca să cânți că nu mai ai țigări! Da, trebuie să ai voce, dar asta-i altă treabă. Să revin la text, că iarăși o iau pe arătură și-mi dau cu părerea despre muzică.
Marele moment Cargo a fost cel dedicat lui Adi Bărar. Senzația mea a fost că tot concertul a fost pentru el. Din acest mare moment am putea desprinde altele două, ca niște ramuri, dar inseparabile. Primul a fost aprinderea lanternelor în memoria fondatorului trupei. Efectul luminos a fost nemaipomenit și ar fi greu de descris și fără să-i distrugi frumusețea. Al doilea moment a fost un imens steag cu chipul lui Adi Bărar plimbat printre spectatori și apoi urcat pe scenă. Da, a fost emoționant. Dar care va trece. În locul lui Adi a venit în trupă un tânăr de 17 ani. Memoria celui care a pus bazele Cargo va rămâne însă întărită într-un bust amplasat în oraș. Iar numele-i va fi dat unei străzi.
Și cam asta a fost totul. Ah, a mai fost un moment, dar care e greu de definit și explicat. Și care a durat toată ziua. Are însă un simbol. Nimeni nu a purtat mască. Cel puțin eu nu am văzut. Poate că înseamnă ceva, după atâtea restricții…
Așa s-a terminat prima din cele trei zile ale Timișoarei.
» Alte evenimente din Timișoara pe calendarul Primăriei
» Biker de duminică sau scoaba naibii. Drumul spre Herneacova
