Analfabetismul funcțional și sorinii României

blogger de timisoara
Analfabetismul functional si sorinii Romaniei

În urma publicării raportului de literație al elevilor din România și care a evidențiat o cifră groaznică, adică aproape unu din doi este analfabet funcțional, au existat o serie de dezbateri. Voi extrage doar câteva idei, care au fost (poate) mai puțin scoase în evidență de presă.

Înainte de asta să explic foarte scurt ce înseamnă să fii analfabet funcțional. Ca să vorbim aceeași limbă. Deci în principiu înseamnă să nu poți înțelege un text, nu-ți dai seama de informația din el. Practic nu-i vezi sensul, citești așa, fără să pricepi ce ai citit. Acum, îndeobște recunoscut de societate este faptul că analfabeții funcționali nici nu vor fi capabili să producă la rândul lor texte. Mă refer la texte simple, de exemplu să faci o cerere către o instituție. Și evident că nici măcar cărțile lui Leonida Neamțu nu le vor citi, necum altele mai elaborate…

Pe de altă parte, analfabeții funcționali sunt cei care reprezintă viitorul țării. Ei vor conduce, ei vor vota, ei vor fi în funcții publice.

Existența analafabeților funcționali nu este condiționată de dezvoltarea unei regiuni, de dezvoltarea ei intelectuală sau economică. Iar în mod sigur un astfel de om provine dintr-o familie care este la rândul ei formată din analfabeți funcționali. Dar care nu fac obiectul raportului. Pe cale de consecință eu cred că adulții din România sunt mai afectați de acest complex. Adică sunt mai mulți. Câtă frunză și câtă iarbă…

Dar, la fel ca la înțelegerea unui text, opinia mea, ei nu vor înțelege nici ce înseamnă o demnitate publică. Eu așa cred. Și, atunci, eu nici nu văd vreo cale de dezvoltare a României altfel decât cu biciul. Pentru că un analfabet funcțional nici nu are viziunea spațiului politic, educațional sau de care vreți dvs. El va vota cu cine-i va da un litru de ulei sau un mic și-o bere.

Frunza și Grinda

Când în urmă cu niște ani eram în Caraș și îi întrebam pe oameni (de la sat) de ce-l votați măi tot pe Frunzăverde, ei îmi răspundeau senini: „Păi cum să nu-l votăm? Că uite, dacă n-ar fi el cine ne-ar face drumurile?” Povestea se repeta mereu și mereu, cu veșnic aceleași întrebări și aceleași răspunsuri. Ba, mai mult, dacă le spuneai „păi nu vedeți că nu v-a făcut drum, doar niște cârpeli pe ici, pe colo, ei aveau și de data asta răspunsul pregătit: „Atâta s-a putut! Că nu e singur, că dacă ar fi numai el și numai noi! Dar trebuie să se lupte cu ăia de la București, că vezi câți sunt și toți sar la ciolan!”

(Eu când aud expresia asta cu ciolanul, pe care cred că a inventat-o rânjetul lui Iliescu mă apucă damblaua! Sau pe politicieni că spun „românii trebuie să rimească, românii trebuie să știe”! Folosirea cuvântului român în gura unui politician golește de conținut tot patriotismul din el. Așa cred eu. Românii vor câștiga mai mulți bani, românii au nevoie de spitale, etc…)

Istoria se repetă. Zilele trecute am văzut titluri de genul că Grindeanu ne face drumuri. Ăștia din Caraș au fixul lor, că e bun Grindeanu, e de-al nostru, că e gugulan! Dar iată că și Timișul se umple de ifosele de pe Bistra. Grindeanul nostru, el ne face drumurile! Până la urmă și-l vor revendica toți, căci dacă nu el, atunci cine?

Ce-nseamnă să fii analfabet funcțional. Gubernia românească

După cum ați dedus de mai sus, eu cred că analfabeții funcționali nu înțeleg demnitatea unei funcții publice. Nu înțeleg nici potențialul unui mandat, de aceea prinde atât de mult populismul la noi. De aceea sunt și atât de mulți putiniști, o specie nouă și execrabilă de bipezi.

Oamenii, în marea lor majoritate nu înțeleg că reprezentanții lor de aceea sunt acolo, aleși, votați, trimiși: ca să-și facă treaba! Pentru asta sunt ei plătiți, nu ne fac nouă un hatâr, că vezi Doamne, dacă mă votezi fac! Nu trebuie să te lauzi că faci, căci acesta este fișa postului!

Or, acum, în acest așa zis val de emancipare politică, să începi să spui că eu vă fac drumurile, că eu vă fac spitale, că eu creez locuri de muncă, nu înseamnă decât nemernicie! Iar asta înflorește și se dezvoltă pe zi ce trece. Ca un mucegai!

Poate n-aș fi deschis subiectul dar m-au iritat declarațiile lui Piedone, cele de genul că funcția de primar ar trebui să ajungă la fiul său, ca să-i ducă proiectele mai departe. Și nu e singurul din țară, nu le mai enumăr, dar știți că există localități unde niște funcții se dau din tată-n fiu. Ei cred că li se cuvine, că este o afacere de familie.

Și ca să n-o mai lungesc, oare câți analfabeți funcționali sunt în astfel de localități, unde demnitatea unei funcții ar trebui să se transmită în familie? Ca în exemplul de față, Piedone, la sectorul 5, ar fi putut el să câștige fără sprijinul analfabeților funcționali!? Nu știu, mă întreb și eu…

Iar aici, la noi, dacă Grindeanu nu va face (mai) nimic, ce vor mai zice ăia de la pustă?

Și mai o întrebare: oare câți analfabeți și-au încununat studiile la Spiru Haret?